Un papă reprezintă un lider spiritual pentru milioane de catolici din întreaga lume. Pentru credincioşi, mesajul şi direcţia transmise de liderul Bisericii Catolice sunt extrem de importante. Importantă pentru un Suveran Pontif este, însă, şi vestimentaţia. Croitorul care a realizat veșmintele liturgice atât pentru Papa Benedict al XVI-lea, cât şi pentru Papa Francisc a acceptat să vorbească despre aceştia într-un interviu oferit, în exclusivitate, pentru Antena 3 CNN.
Aflată la Vatican, de unde transmite cele mai noi informaţii despre Conclavul care va alege noul Papă, Naty Badea a vorbit în exclusivitate cu Filippo Sorcinelli, croitorul care a realizat veșmintele liturgice pentru Papa Francisc, dar şi Papa Benedict al XVI-lea. Născut în Italia, cunoscutul designer are 49 de ani.
Întrebat când și cum a simțit vocația de a face veșminte liturgice, Filippo Sorcinelli a mărturisit: "Ei bine, aceasta a fost prima mea vocație a fost acel prim veșmânt pentru un prieten de-al meu care devenea preot. Acesta a fost momentul-cheie al unui drum care m-a dus apoi la Vatican, în 2007, la cererea Oficiului pentru Celebrarea Liturgică a Papei".
În prezent, acesta încă îi mai creează vechiului său amic veşminte liturgice. "Da, da, bineînțeles, este încă un mare prieten, vorbim foarte des și, din când în când, merg să revăd acel «număr zero», primul veșmânt pe care l-am făcut, unde regăsesc multe lucruri care mă inspiră și astăzi, chiar și pentru lucrările viitoare. (...). Nu, nu, nu este cardinal", a precizat .
Rugat să rememoreze cea mai dragă amintire cu Papa Francisc, respectiv, cu Papa Benedict al XVI-lea, cunoscutul designer a declarat: "Aș spune că sunt cei doi papi pe care i-am avut. Nu i-am văzut foarte des, dar îmi amintesc de acel salut informal pe care l-am avut cu Papa Benedict, în care, cu timiditate și o voce foarte blândă, în Palatul Apostolic, mi-a mulțumit pentru serviciul pe care l-am oferit mereu Sfântului Scaun. Iar cu Papa Francisc, a fost o glumă simpatică într-o zi când a trecut pe lângă mine, i s-a spus cine sunt și el mi-a spus: «Te credeam mai bătrân»".
Despre aspectul cel mai dificil în a îmbrăca un Papă, Filippo Sorcinelli a precizat: "Conștientizarea profundă a rolului pe care îl ocupă, înainte de toate, și traducerea într-un fel a liniilor pontificatului său care nu sunt mereu preferințe personale. Nu e vorba doar de gust, ci de înțelegerea personalității, a modului de a acționa și a mișcării unui papă. Cred că aceasta este cheia chiar și pentru designul viitor al veșmintelor sacre".
Întrebat despre diferența esențială între veșmintele pe care le-a făcut pentru Papa Benedict al XVI-lea și cele pentru Papa Francisc, croitorul Filippo Sorcinelli a spus: "Activitatea lor implică purtarea veșmintelor sacre ale predecesorilor lor. Deci, este în perfectă continuitate cu Biserica".
În cadrul interviului oferit de Filippo Sorcinelli, în exclusivitate, pentru Antena 3 CNN, acesta a explicat diferenţa dintre celebrii pantofi roşii şi pantofii negri cu care a fost înmormântat Papa Francisc.
"Pantofii roșii ai unui papă sunt simbolul misiunii sale, simbolul chemării de a-și da chiar și sângele pentru viața Bisericii. Se poate spune că alegerea Papei Francisc pentru pantofi negri a fost, cel mai probabil, dictată de motive personale de sănătate", a mai declarat celebrul croitor.
Despre apariţia Papei Francisc într-un poncho și pantaloni negri în Bazilica Sfântul Petru, care a fost una emoţionantă şi intens comentată, Filippo Sorcinelli a afirmat: "Desigur, ar fi trebuit analizate mai atent. Papa, așa cum spuneam mai devreme, trebuie să își mențină, înainte de toate, rolul, iar cei din jurul său trebuie să fie conștienți și să-i ofere sfaturi, chiar și uneori împotriva voinței sale. Era de datoria lor să-i spună că anumite vizite erau nepotrivite în anumite ținute".
Filippo Sorcinelli a mărturisit că a aflat despre moartea Papei Francisc de la Televiziunea Vaticanului.
Despre mitra de înmormântare a regretatului Suveran Pontif, designerul italian a dezvăluit: "A fost aleasă; nu am făcut-o eu. Era o mitră pe care Papa Francisc o folosise deja, iar ceremoniarii au ales să o poarte la fel cum s-a întâmplat și în cazul Papei Benedict".
În timpul declaraţiilor, celebrul croitor a vorbit şi despre cât timp se realizează veșmintele sacre și cât costă.
"Veșmintele sacre pot necesita luni de lucru, dar totul depinde de tipul veșmântului și de nivelul de ornamentare. Acesta este un factor absolut esențial. Gama de prețuri este foarte variată. Un veșmânt simplu poate costa în jur de 600 de euro, dar poate ajunge și la 7.000 - 8.000 de euro. Totul depinde de muncă, având în vedere că pentru acele veșminte complexe e nevoie de luni întregi de muncă și de implicarea a 12, 13, chiar 14 persoane", a mai declarat Filippo Sorcinelli.