Antena 3 CNN Externe A ieşit fum negru de pe coşul Capelei Sixtine. Conclavul pentru alegerea Papei continuă

A ieşit fum negru de pe coşul Capelei Sixtine. Conclavul pentru alegerea Papei continuă

Adrian Dumitru
15 minute de citit Publicat la 07:00 07 Mai 2025 Modificat la 08:55 08 Mai 2025
fum negru
Un nou Papă nu a fost ales după primul scrutin de alegeri. Foto: Profimedia Images

Colegiul Cardinalilor de la Vatican se reunește începând de miercuri pentru alegerea unui nou papă care să-i succeadă Papei Francisc, care a murit pe 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, după un pontificat de 12 ani.

UPDATE ORA 22:00: A ieşit fum negru de pe hornul Capelei Sixtine. Colegiul Cardinalilor continuă conclavul pentru alegerea noului Papă.

Votul cardinalilor electori va continua joi, când sunt prevăzute patru scrutinuri (două dimineaţa şi două seara). Rezultatul acestora va fi anunţat în jurul orelor locale 12:00 şi 19:00, scrie Agerpres.

UPDATE ORA 21.00: 30.000 de oameni se află la această oră în Piața San Pietro pentru a fi primii martori la fumul care e așteptat să iasă de pe hornul Capelei Sixtine. Numărul credincioșilor crește de la minut la minut. 

La Vatican a ieșit deocamdată doar fum...roz. Membrele unei organizații a femeilor catolice au aprins fumigene cu fum roz de pe un deal din spatele Vaticanului în semn de protest față de inegalitatea de gen din cadrul Bisericii Catolice. Femeile nu au voie să devină preoți și ca atare sunt excluse de la a lua parte la Conclav. 

UPDATE 19:00 Uşile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise, marcând astfel începerea oficială a Conclavului care îl va alege pe viitorul suveran pontif, după decesul papei Francisc pe 21 aprilie.

UPDATE 18:25 Cei 133 de cardinali au început miercuri să depună jurământul solemn în Capela Sixtină, jurând să păstreze secretul asupra votului lor şi asupra tuturor discuţiilor legate de alegerea succesorului papei Francisc, potrivit imaginilor transmise în direct de Vatican News.

După ce au recitat împreună incantaţia rituală în latină, prezidată de cardinalul italian Pietro Parolin, cardinalii catolici, supranumiţi „prinţii Bisericii”, au început să se apropie unul câte unul de altar pentru a depune jurământul, punând mâna pe Evanghelie.

Miercuri va avea loc un singur tur de scrutin. Ulterior, pot exista până la patru tururi de scrutin pe zi.

De secole, niciun papă nu a mai fost ales în prima zi a unui conclav, iar votul ar putea continua timp de mai multe zile înainte ca un singur cardinal să obţină majoritatea de două treimi necesară pentru a deveni cel de-al 267-lea suveran pontif.

UPDATE 17:45 A început conclavul. Cardinalii au ajuns la Capela Sixtină, în sala unde vor sta până vor da numele noului Papă. 

Cei 133 de cardinali catolici care îl vor alege pe viitorul papă s-au reunit miercuri după-amiază pentru a se ruga împreună în Palatul Apostolic din Vatican, înainte de a se îndrepta spre Capela Sixtină pentru începerea conclavului, potrivit imaginilor transmise în direct de Vatican.

Această rugăciune în Capela Paulină a fost urmată de o procesiune către Capela Sixtină, aflată la câțiva metri distanță, unde cardinalii depun jurământul de a păstra secretul asupra deliberărilor lor înainte de închiderea ușilor capelei și de un prim vot, care se va desfășura în spatele ușilor închise. 

Imagini LIVE din timpul Conclavului:

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Pontificatul lui Francisc a reprezentat o perioadă de schimbări importante pentru Biserica Catolică, devenită mult mai incluzivă și mai primitoare pe parcursul acestuia – fostul suveran pontif a relaxat regulile în ce privește anularea căsătoriilor și recăsătoria și a permis preoților să binecuvânteze căsătoriile de același sex.

Desigur, pontificatul mai „liberal” al lui Francisc a provocat și reacția în interiorul Bisericii, mai ales în contextul ascensiunii recente a mișcărilor de extremă dreaptă, tot mai vocale și mai active.

Unii cardinali, precum americanul Raymond Burke, un susținător al curentului trumpist și un conservator fervent, l-au acuzat pe Francisc că „a mers prea departe” în politica sa de deschidere a Bisericii și a dat vina pe eforturile ale pentru „confuzia, greșeala și diviziunile” din interiorul Bisericii.

Acum, cardinalii, o mare parte dintre ei numiți fiind de Francisc, vor trebui să-i găsească succesorul.

Francisc a făcut istorie prin faptul că a fost primul papă din America Latină, primul papă din Americi, primul papă iezuit și primul papă din afara Europei în peste 12 secole. Din acest motiv, rămâne probabil ca următorul papă să fie tot un non-european.

Cum se desfășoară conclavul și cine are drept de vot

135 de cardinali au capacitate de electori, însă dintre aceștia sunt așteptați să participe la acest conclav 133 – ei vor decide dacă viitorul papă va fi un cardinal dispus să continue direcția lui Francisc – un papă capabil să-i confrunte pe liderii mondiali în apărarea celor marginalizați – sau dacă vor merge în direcția tradiționalistă a Bisericii și vor alege un papă conservator care să se limiteze doar la chestiuni legate de Biserică.

Francisc a făcut istorie prin faptul că a fost primul papă din America Latină, primul papă din Americi, primul papă iezuit și primul papă din afara Europei în peste 12 secole. Din acest motiv, rămâne probabil ca următorul papă să fie tot un non-european.

În acest moment, Biserica Catolică are 252 de cardinali, însă au drept de vot doar cei care au mai puțin de 80 de ani. În același timp regulile Vaticanului prevăd că un conclav se poate desfășura cu cel mult 120 de cardinali electori – această regulă este deseori încălcată, iar numărul cardinalilor depășește deobicei acest prag formal.

Cardinalii de peste 80 de ani pot participa la discuțiile preliminarii, la congregațiile dinaintea conclavului sau la alte discuții, dar nu pot vota. Totuși, ei pot fi aleși pentru a deveni papă, chiar dacă nu se pot afla în camera în care se votează.

În teorie, orice bărbat botezat catolic poate fi ales papă. Istoric, însă, începând din 1378, poziția a fost mereu deținută de un cardinal, iar unii dintre ei au fost aleși chiar și peste vârsta de 80 de ani.

Conclavul care-l va alege pe succesorul Papei Francisc se va deschide în după-amiaza zilei de 7 mai, miercuri. Ziua va fi deschisă cu o slujbă liturgică condusă de cardinalul Giovanni Battista Re, decanul Colegiului Cardinalilor.

După-amiază, cardinalii vor merge în Capela Sixtină și vor depune un jurământ pentru secretul votului lor.

Imediat după, începe votul – un candidat trebuie să obțină o majoritate de două treimi pentru a deveni papă. Dacă niciunul dintre cei votați de cardinali nu obține o astfel de supermajoritate, de la coșul Capelei Sixtine va ieși fum negru, iar votul se va relua.

Cardinalii pot să voteze de patru ori pe zi – două sesiuni pot avea loc dimineața și alte două sesiuni pot avea loc după-amiază. Cardinalii rămân în incintă și votul se reia până ce se ajunge la un consens și la o majoritate de două treimi. Primul astfel de vot ar urma să se concluzioneze până la ora 20:00, ora României.

Cum a fost influențat procesul de ultimii suverani pontifi

Aceste reguli și acest cadru organizatoric au fost stabilite în 1996 de Papa Ioan Paul al II-lea. Ele au fost modificate de două ori în timpul pontificatului lui Benedict al XVI-lea.

O schimbare importantă făcut de Benedict XVI a fost eliminarea posibilității alegerii unui papă printr-o majoritate simplă. A fost luată decizia alegerii cu ajutorul unei supermajorități chiar și în ciuda unor blocaje importante în conclav.

Papa Francisc, deși nu a modificat procesul în niciun fel din punctul de vedere al regulilor, îi influențează puternic caracterul pentru că el a numit 108 dintre cei 135 de cardinali cu drept de vot. Astfel, viitorul pastoral și ideologic al Bisericii se prea poate să fie influențat într-o manieră decisivă de doctrina „franciscană”.

„Sanctitatea” secretului și simbolismul din spatele procesului

Secretul votului la Vatican este sacrosanct. Papa Benedict al XVI-lea a consolidat regulile dure împotriva încălcării secretului votului la conclav – un astfel de act duce la excomunicarea automată a făptașului care a dezvăluit ceva ce s-a petrecut în conclav.

Cei care ajută la desfășurarea procesului dar nu iau parte la el – secretarii și ajutoarele liturgice - sunt obligați să depună un jurământ de „secret absolut și perpetuu” care interzice explicit folosirea oricărui dispozitiv de înregistrare și dezvăluirea oricărei informații din interiorul Capelei Sixtine.

Hârtiile pe care sunt înscrise voturile sunt arse imediat după ce se încheie fiecare sesiune într-un cuptor special din interiorul Capelei Sixtine. Apoi, se emite semnalul prin fum din coșul Capelei – fumul negru simbolizează că nu a fost ales un nou papă, în timp ce fumul alb înseamnă că un nou suveran pontif a fost ales în cadrul conclavului.

Ideea fumului alb sau negru pentru a comunica lumii ce se întâmplă în interiorul Capelei Sixtine reprezintă, simbolic, modul prin care comunică divinitatea cu omenirea. Oamenii au asociat mereu fumul care se ridică spre cer, al sacrificiilor sau al arderii tămâii drept o formă de comunicare cu divinitatea. Această tradiție a fost începută în secolul al XIX-lea.

Tradiția arderii voturilor papale datează din secolul al XV-lea și a devenit o parte a ritualului conclavului menită să asigure transparența și să evite manipularea procesului.

Pentru a evita orice confuzie, sunt folosite cartușe cu chimicale specifice care să dea culoarea specifică fumului. La momentul alegerii noului papă, clopotele bat, de asemenea, în Piața Sfântul Petru.

Evenimentul se încheie cu proclamația „Habemus Papam!” (Avem un papă!), făcută de la balconul bazilicii. Apoi, noul lider al Bisericii Catolice apare la același balcon și binecuvântează mulțimea pentru prima oară.

Cardinalul care va fi ales noul papă va îndeplini simultan mai multe funcții ecleziastice și politice. În primul rând, el este Episcopul Romei și liderul Bisericii Catolice. În al doilea rând, Papa este suveranul și șeful de stat al Vaticanului (statul care are numele oficial de Sfântul Scaun). 

Sfântul Scaun este, de fapt, entitatea politico-juridică suverană recunoscută de legislația internațională ca fiind aflată în orașul Vatican, orașul-stat care este, practic, o enclavă în Roma.

Actuala formă a acestui stat a fost stabilită în 1929, prin tratatul de la Palatul Lateran dintre Italia și statul papal, care a acordat Sfântului Scaun suveranitatea asupra acestui mic teritoriu.

Anterior, până în 1870, papa a fost și suveranul unui teritoriu extins, care includea Roma și mai multe regiuni vecine care făceau parte din Statele Papale. Statele Papale au fost anexate de Italia în secolul al XIX-lea, în timpul procesului său de unificare.

Numele noului papă

Fiecare nou suveran pontif își poate alege un nou nume pontifical atunci când preia conducerea Bisericii Catolice – numele este la latitudinea exclusivă a noului papă și reprezintă simbolul pontificatului său și al lucrurilor pe care vrea să le realizeze pe parcursul său.

Când a fost ales la conclavul din martie 2013, Jorge Mario Bergoglio a ales numele „Francisc”, un nume pontifical care nu mai fusese folosit de niciun alt papă din trecut. Francisc și-a ales numele în cinstea Sfântului Francisc de Assisi, un călugăr catolic din secolul al XIII-lea care a decis să refuze moștenirea și avuția familiei sale și a plecat să trăiască și să muncească printre și pentru săraci.

Numele pontificale ale altor papi au reflectat valorile lor sau au fost luate pentru a-i cinsti pe cei  care le-au fost modele.

Josef Ratzinger a ales numele Benedict, de exemplu, pentru a-i cinsti pe Sfântul Benedict din Nursia, sfântul-patron al Europei și fondatorul monasticismului occidental, dar și pe unul dintre predecesorii săi – Benedict al XV-lea, care a fost papă în timpul Primului Război Mondial și a încercat să medieze între statele aflate în război.

Karol Wojtyla a ales numele Ioan Paul (al II-lea) în onoarea predecesorului său direct, care a condus Biserica Catolică vreme de puțin peste o lună, în 1978.

Albino Luciani, Papa Ioan Paul a decis să ia acest nume dublu, primul papă din istorie cu nume dublu, în onoarea a doi predecesori ai săi – Papa Ioan al XXIII-lea (1958-1963) și Papa Paul al VI-lea (1963-1978).

În ierarhia oficială a Vaticanului, Sfântul Petru, unul dintre apostolii lui Iisus, este considerat primul Episcop al Romei, el fiind ales în această poziție, conform Bisericii, de Iisus însuși.

Cine sunt cardinalii care îl vor alege pe viitorul papă

Țările cu cei mai mulți cardinali electori sunt, în ordinea numărului: Italia (17 cardinali), Statele Unite (10), Brazilia (7), Franța și Spania (câte 5), Argentina, Canada, India, Polonia și Portugalia (câte 4).

Pe continente, situația stă în felul următor:

Europa – 52 de cardinali electori

Asia – 23 de cardinali electori

Africa – 18 cardinali electorali

America de Sud – 17 cardinali electori

America de Nord – 16 cardinali electori (10 americani, 4 canadieni, 2 mexicani)

America Centrală – 4 cardinali electori

Oceania – 4 cardinali electori (1 australian, 1 neo-zeelenadez, 1 din Papua Noua Guinee și 1 din Tonga).

Cine sunt favoriții să-i urmeze lui Francisc

Speculațiile privind viitorul Bisericii Catolice și succesorul Papei Francisc au început încă de când părintele a intrat în spital din cauza problemelor sale de sănătate. Conform observatorilor, cele mai mari șanse le au cinci cardinali – Luis Antonio Tagle (Filipine), Pietro Parolin (Italia), Peter Turkson (Ghana), Peter Erdo (Ungaria) și Angelo Scola (Italia).

Luis Antonio Tagle

Cardinalul filipinez Tagle, în vârstă de 67 de ani, este considerat unul dintre cei mai puternici candidați să devină succesorul Papei Francisc. La fel ca Franscisc, Tagle este un susținător al incluziunii, evanghelizării și are experiență semnificativă în Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor. El era și un personaj de mare încredere în cercul de apropiați al Papei Francisc.

Foto: Profimedia Images

Faptul că Tagle este asiatic ar putea, de asemenea, să reprezinte un avantaj pentru el, în condițiile în care catolicismul cunoaște o creștere rapidă pe continent, mai ales în Filipine. 

Pietro Parolin

Cardinalul Pietro Parolin, actualul secretar de stat al Vaticanului, în vârstă de 70 de ani, un oficial cu experiență al Papalității, a jucat un rol important în afacerile diplomatice ale statului papal.

El ocupă această funcție importantă din 2013, de la începutul pontificatului lui Francisc, și a participat la negocieri importante cu guverne din Asia și Orientul Mijlociu.

Foto: Profimedia Images

Parolin este văzut ca un teolog moderat, un personaj care ar putea să ofere stabilitate dar și să păstreze din reformele lui Francisc. Legăturile sale profunde cu birocrația papală ar putea să-l facă un candidat puternic pentru cei care susțin continuitatea.

Peter Turkson

Cardinalul Peter Turkson, în vârstă de 76 de ani, este un personaj cunoscut bine în cercurile susținătoare ale dreptății sociale, la Vatican. Ca fost șef al Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale, Turkson a fost foarte vocal pe probleme precum schimbările climatice, sărăcie și dreptate economică.

Foto: Profimedia Images

Dacă va fi ales, Turkson va fi un papă aparte – primul Suveran Pontif african după secole întregi. Ar fi abia al doilea după Papa Gelasius (492-496), care a fost suveran pontif acum mai bine de 1500 de ani.

Peter Erdo

Unul dintre principalii candidați conservatori, cardinalul ungar Peter Erdo, în vârstă de 72 de ani, este un respectat cărturar al legii canonince și un susținător al tradiționalismului și conservatorismului în Biserica Catolică.

Foto: Profimedia Images

Anterior, a fost șef al Consiliului Conferințelor Episcopilor Europeni și a susținut ferm ortodoxia teologică catolică.

Un pontificat al lui Erdo ar însemna o îndepărtare de politicile lui Francisc și o revenire la un tip de conservatorism catolic care a definit pontificatele Papei Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyla) și Papei Benedict al XVI-lea (Josef Ratzinger).

Angelo Scola

Cardinalul italian Angelo Scola, în vârstă de 82 de ani, este un vechi candidat pentru funcția papală și s-a numărat printre posibilii favoriți din 2013, în conclavul care l-a ales pe Jorge Bergoglio să devină Papa Francisc.

Foto: Profimedia Images

Fost arhiepiscop de Milano, Scola este un cardinal cu o doctrină teologică bine fundamentată și susține o biserică centralizată și bine ierarhizată, spre deosebire de adepții reformelor franciscane.

Vederile sale conservatoare și tradițonaliste l-ar putea face un candidat puternic pentru cei care și-ar dori o întoarcele de la reformismul lui Francisc, însă vârsta sa înaintată ar putea să fie detaliul care îi scade șansele.

Cel mai lung conclav din istorie

Cel mai lung conclav pentru alegerea unui papă a avut loc în secolul al XIII-lea, în noiembrie 1268, la alegerea Papei Grigore al X-lea, și a durat doi ani și nouă luni (1006 zile).

Procesul agonizant de lung nu s-a încheiat decât în septembrie 1271, la mai bine de doi ani de la moartea predecesorului, Papa Clement al IV-lea. 

Motivul pentru care această alegere papală a durat atât de mult a fost reprezentat de clivajul politic profund din epocă – cardinalii erau împărțiți între susținători francezi ai dinastiei angevine, care voiau implicarea mai mare a regelui francez al Siciliei, Charles d’Anjou, în Italia și cardinalii italieni care erau suficient de numeroși pentru a preveni alegerea unui papă francez.

Anterior, Papa Clement al IV-lea îl încoronase pe Charles d’Anjou rege al Siciliei și Napoli, teritorii care fuseseră fiefuri papale, în dauna regelui Manfred. Charles era fratele mai mic al lui Ludovic al IX-lea al Franței, în timp ce Manfred era fiul ilegitim și succesorul Sfântului Împărat Roman, Frederic al II-lea.

Practic, conclavul a fost dominat de rivalitățile politice din epocă între Franța și Sfântul Imperiu Roman, pe de-o parte, și pe de alta de doctrinele concurente legate de autoritatea papei, care clama o autoritate mai mare decât regii seculari.

Până la urmă, cardinalii au ajuns la un consens după ce au fost efectiv sechestrați cu cheia în sala de ședință de populația din Viterbo și nu li s-a mai permis să iasă până nu aleg un papă.

De altfel, chiar numele de „conclav”, în traducere directă „închiși cu cheia”, își are originile în acest episod. În urma lui, procedura a fost formalizată printr-o bulă papală ulterioară.

Cel mai scurt conclav din istorie

În primele secole de existență ale Bisericii Catolice, alegerile papale erau deseori chestiuni rapide – înainte de 1274, nu era ceva neobișnuit ca un nou papă să fie ales chiar în ziua decesului predecesorului său.

Schimbarea fundamentală a fost făcută de Papa Grigore al X-lea, chiar cel care a rezultat din cel mai lung conclav din istorie. El a decretat că trebuie să fie o perioadă de minimum zece zile de doliu pentru suveranul decedat, pentru rugăciune și reflecție, dar și pentru ca unii dintre cardinali să poată să ajungă la Roma. Ulterior, acest interval a fost extins la 15 zile.

Cel mai scurt conclav de după 1274 a avut loc în 1503, când a fost ales Papa Iuliu al II-lea (Giuliano della Rovere), în doar câteva ore. Iuliu al II-lea a fost unul dintre cei mai puternici și mai influenți papi din istorie și este cunoscut cu numele de „Papa războinic” pentru faptul că a condus chiar armate papale în luptă în timpul războaielor italiene din secolele XV-XVI.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close