UPDATE Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins, joi, plângerea cu privire la plata restanțelor salariale pentru mii de magistrați care au câștigat procese împotriva statului. Autoritățile au amânat plata integrală a acestor sume și au stabilit eșalonări succesive, invocând presiunea asupra bugetului.
UPDATE 12.10 "Curtea reafirmă că, având în vedere cerințele care decurg din Convenție, statul nu se poate baza pe lipsa fondurilor sau a altor resurse pentru a evita onorarea unei datorii bazate pe o hotărâre judecătorească. Cu toate acestea, Curtea consideră că prezenta cauză este legată de circumstanțe excepționale caracterizate în special prin amploarea și natura imprevizibilă a obligațiilor financiare impuse statului și prin constrângerile economice și bugetare cu care autoritățile au trebuit să se confrunte într-un climat economic dificil.
În acest context, chiar dacă hotărârile judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților nu au fost încă executate integral și s-a decis o amânare a plății, trebuie considerat că autoritățile interne au pus în aplicare, într-un context de criză acută și prelungită și în ciuda insuficienței resurselor financiare disponibile, o serie de ajustări succesive care le-au permis să asigure executarea progresivă a acestor decizii, urmărind în același timp o politică pe termen lung de consolidare a finanțelor publice și garantând menținerea funcțiilor și serviciilor publice esențiale.
Această abordare demonstrează eforturile depuse de autoritățile interne pentru a găsi un echilibru între interesele publice și cele private aflate în joc. În aceste circumstanțe și, de asemenea, având în vedere situația particulară a reclamanților Curtea consideră că nu poate concluziona, în ciuda duratei considerabile a întârzierilor în aceste cauze, că executarea parțială a deciziilor contestate a afectat însăși substanța dreptului reclamanților de a obține executarea hotărârilor judecătorești sau le-a impus o sarcină individuală excesivă.
Rezultă că aceste plângeri sunt în mod vădit nefondate și trebuie respinse în temeiul articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, a declarat cererile inadmisibile", a decis CEDO.
Știrea inițială
Acum, judecătorii europeni trebuie să decidă dacă statul poate continua să plătească banii în tranșe sau dacă mecanismul folosit încalcă drepturile reclamanților. O eventuală obligație de plată ar putea pune o presiune suplimentară pe finanțele țării.
Asfel, CEDO decide dacă statul român va fi obligat să plătească acum banii restanți pentru miile de magistrați care au câștigat în instanță.
CEDO urmează să se pronunțe în cauza Pușcaș și alții vs România (5 dosare conexate), în care se discută convenționalitatea mecanismului de eșalonare a plăților rezultate din hotărâri judecătorești pronunțate în litigiile salariale. Reclamanții au contestat amânările repetate și refuzul sistematic sau tergiversat al autorităților de a executa aceste titluri executorii, practici instituite prin ordonanțe de urgență succesive încă din anul 2009.
Dacă CEDO menține linia din 2012, Curtea ar putea constata că eșalonarea rămâne o măsură proporțională, justificată de un interes public excepțional (menținerea echilibrului bugetar și a stabilității macroeconomice), oferind statului răgazul necesar pentru a stinge restanțele până în 2028.
În caz contrar, dacă CEDO desființează mecanismul, executarea imediată și simultană a tuturor acestor creanțe ar genera o presiune uriașă asupra bugetului public.
În septembrie 2012, în cauza Dumitru și alții împotriva României (cererea nr. 57265/08), CEDO a dat decizie de inadmisibilitate. Atunci, reclamanții, angajați din sectorul public, obținuseră hotărâri definitive prin care statul era obligat să le plătească drepturi salariale restante. Prin OUG nr. 71/2009, Guvernul a decis ca aceste sume să fie plătite eșalonat, pe parcursul mai multor ani, invocând criza economică. Reclamanții au susținut că amânarea încalcă dreptul la un proces echitabil (articolul 6 din Convenție, sub aspectul executării hotărârilor) și dreptul la protecția proprietății (articolul 1 din Protocolul nr. 1).
Curtea a respins cererea ca vădit nefondată. În esență, judecătorii europeni au reținut că statul nu a contestat datoria, ci doar a amânat plata, că măsura urmărea un scop legitim de interes public, anume protejarea echilibrului bugetar în plină criză economică, și că statele au o marjă largă de apreciere în politica economică și socială.
Curtea a mai observat că plățile se făceau conform calendarului stabilit și că sumele erau actualizate cu indicele de inflație, astfel încât reclamanții nu au suportat o sarcină excesivă. Concluzia a fost că s-a păstrat un just echilibru între interesul general și drepturile reclamanților.