Sebastian Popescu, fost candidat la alegerile prezidențiale de duminica trecută, a depus o contestație la Curtea Constituțională a României prin care cere anularea alegerilor prezidențiale, invocând motivul că au fost „încălcate principiul democrației și al egalității de șanse în alegeri” și susținând că procesul electoral a fost „viciat sistemic”.
În contestația depusă la CCR, Popescu susține că alegerile din 2025 au fost „viciate sistemic” prin „împărțirea în mod manipulator a celor 11 candidați în două categorii - «relevanți» și «irelevanți»”.
Popescu susține că cei pe care-i numește candidați „relevanți” au „beneficiat de acoperire media masivă” și că cei „irelevanți” au fost „marginalizați sistematic”.
„În acest mod a fost afectat caracterul transparent și echitabil al campaniei electorale, fiindviciatrezultatul final cu privire la ierarhia primilor doi candidați în primul tur al alegerilorprezidențiale, încâlcându-se prevederile Art. 4 din Legea 504/2002 cu privire la obligativitateainformării echilibrate și contravin Hotărârii CCR nr. 32/2024 cu privire la manipulareaprocesului electoral. Prin mesaje repetitive de tipul:„Nu votați pe X, nu are șanse”, „Aplicați votul util”, s-a indus opercepție falsă asupra alegătorilor, determinându-i să renunțe la opțiunile lor reale,
încălcându-se astfel Art. 62 din Constituție. CNA a tolerat încălcarea timpilor de antenă echitabili (Art. 38 din Legea 370/2004). PosturileTV au acționat ca actori partizani, promovând masiv doar 5 din cei 11 candidați la prezidențiale”, susține Sebastian Popescu în contestația depusă la CCR.
Documentul cu contestația lui Sebastian Popescu poate fi consultat AICI.