Antena 3 CNN Actualitate Media Doliu în presă. Un jurnalist a fost ucis de un lunetist ISIS

Doliu în presă. Un jurnalist a fost ucis de un lunetist ISIS

de M.Z.    |   

Un jurnalist olandez a fost ucis duminică în Libia în cursul luptelor dintre forţele guvernului de uniune naţională (GNA) şi organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI) la Sirte, potrivit unei surse medicale, citate de AFP. 

Cel puţin zece jihadişti şi opt soldaţi din trupele guvernamentale şi-au pierdut viaţa în violenţele care au izbucnit duminică în acest bastion al SI pe care forţele regimului încearcă de peste cinci luni să îl elibereze.

"Un ziarist olandez a fost ucis astăzi (duminică - n.r.), împuşcat în piept de un lunetist al SI în timp ce acoperea luptele de la Sirte", a declarat medicul Akram Gliwan, purtător de cuvânt al spitalului central din Misrata unde primesc îngrijiri răniţii din cadrul forţelor proguvernamentale. 

El a precizat că este vorba despre jurnalistul Jeroen Oerlemans, iar corpul acestuia se află în prezent la spitalul din oraşul Misrata, situat la circa 200 de kilometri vest de Sirte şi sediu al comandamentului forţelor GNA. 

Jeroen Oerlemans lucra în Libia printre altele pentru săptămânalul belgian Knack care a confirmat moartea lui.
 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Libia
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Judeţul în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză