Antena 3 CNN Actualitate Justiție Elena Udrea și Ioana Băsescu, la instanța supremă

Elena Udrea și Ioana Băsescu, la instanța supremă

de S.T.    |   

Elena Udrea și Ioana Băsescu s-au prezentat, marți dimineața, la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă, în cameră preliminară, dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

„Va fi o ședință interesantă”, a spus Elena Udrea, la intrarea în sediul instanței.

Un judecător de cameră preliminară va decide marți dacă menține măsura controlului judiciar impusă de procurorii DNA pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu, urmând să ia în discuție și excepțiile și cererile ridicate de avocați. Ședința de judecată nu este publică.

Pe 24 mai, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu și jurnalistul Dan Andronic, în dosarul privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi