Daunele colaterale sunt un risc universal recunoscut al războiului: cunoscut mai ales pentru impactul asupra adevărului și asupra civililor necombatanți. Consecințele sale afectează mult mai rar alianțele militare. Aliații Statelor Unite din cadrul NATO se tem că acest lucru ar putea să se schimbe ca urmare a repercusiunilor deciziei Washingtonului de a face echipă cu Israelul în războiul împotriva Iranului, scrie The Guardian într-o analiză privind tensiunile din cadrul alianței nord-atlantice.
Donald Trump a atacat alianța cu o vehemență rar întâlnită, din cauza a ceea ce el consideră lipsă de loialitate și eșec în a ajuta la redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Teheranul a închis această rută strategică ca răspuns la ofensiva militară la care a fost supus în conflict, aflat în prezent în pauză datorită unui armistițiu de două săptămâni intermediat de Pakistan.
„A fost un dezastru”
Criticile lui Trump la adresa alianței vechi de 77 de ani nu sunt noi; acuzațiile că aliații „profită” fără să contribuie suficient la cheltuielile de apărare datează încă din primul său mandat. Însă tonul dur și natura amenințătoare a acestor reproșuri s-au intensificat, alimentând temeri că ar putea abandona alianța: un gest care ar necesita aprobarea Congresului.
Starea de panică l-a determinat pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, să efectueze în grabă o vizită la Washington, unde a încercat să calmeze resentimentele lui Trump într-o întâlnire cu ușile închise la Casa Albă, miercuri.
Discuția de două ore și jumătate nu a decurs bine, în ciuda reputației lui Rutte de „șoptitor al lui Trump”.
„A fost un dezastru”, a declarat pentru Politico un oficial european anonim, descriind întâlnirea drept „nimic altceva decât o tiradă de insulte”, în care Trump „se pare că a amenințat cu aproape orice”.
Ulterior, Trump a recurs la stilul său obișnuit de atacuri pe platforma sa, Truth Social, scriind cu majuscule: „NATO NU A FOST ACOLO CÂND AM AVUT NEVOIE DE EI ȘI NU VOR FI ACOLO DACĂ VOM MAI AVEA NEVOIE DE EI. AMINTIȚI-VĂ DE GROENLANDA, ACEA BUCATĂ MARE DE GHEAȚĂ PROST ADMINISTRATĂ!!!”
A lipsit, spre ușurarea generală, orice declarație clară că Trump intenționează să retragă SUA din alianța fondată în 1949, împreună cu alte 11 țări, ca un bastion împotriva extinderii comunismului sovietic. De la sfârșitul Războiului Rece, aceasta s-a extins la 32 de state.
La o zi după confruntarea de la Casa Albă, Rutte a oscilat între autocritică și deferență, criticându-și colegii europeni pentru că nu și-au respectat în trecut obligațiile privind cheltuielile de apărare, dar arătând și înțelegere față de poziția lui Trump privind Iranul.
Membrii NATO au fost „puțin lenți, ca să spunem cel puțin”, a recunoscut el, în a sprijini războiul SUA împotriva Iranului – o campanie despre care niciun aliat nu fusese consultat și pe care puțini o susțineau.
Lăudându-l însă pe Trump pentru „conducerea și viziunea sa îndrăzneață”, Rutte a susținut că NATO va supraviețui nu în ciuda izbucnirilor sale, ci tocmai datorită lor.
„Angajamentul președintelui Trump pentru progres a inversat mai bine de o generație de stagnare, reamintind Europei că valorile trebuie susținute de forță – nu doar de cea oferită de Statele Unite”, a spus el, făcând referire la angajamentul aliaților de a aloca 5% din PIB pentru apărare până în 2035.
„De ce, atunci, toți cei din această sală au un nod în stomac în privința viitorului alianței transatlantice? De ce, când deschidem televizorul sau telefonul, vedem primele schițe ale necrologului NATO? Să fie clar: această alianță nu merge spre pieire.”
„Europa nu se poate descurca fără SUA în fața Rusiei”
Totuși, supraviețuirea sa fizică ar putea ascunde numeroase răni morale provocate de atacurile retorice ale lui Trump, care au inclus minimalizarea NATO drept un „tigru de hârtie” și solicitarea ca Danemarca să cedeze Groenlanda Statelor Unite, ceea ce ar putea duce la o confruntare militară între membri ai alianței.
În plus, a existat un șoc profund față de tonul macabru al amenințărilor lui Trump la adresa Iranului – inclusiv avertismentul că civilizația iraniană ar putea fi distrusă „fără întoarcere” dacă liderii țării nu redeschid strâmtoarea Ormuz.
Analiștii spun că cererile și acuzațiile lui Trump, combinate cu astfel de amenințări erodează încrederea care susține alianța.
„Este greu de imaginat că actualul război cu Iranul și criza strâmtorii Ormuz nu reprezintă o ruptură fundamentală în arhitectura de securitate nord-atlantică”, a scris Francis Fukuyama, profesor la Universitatea Stanford.
„NATO este o alianță construită pe încredere: valoarea sa de descurajare se bazează pe convingerea că membrii vor veni în ajutor unii altora dacă unul este atacat. Trump îi acuză pe aliați că trădează SUA pentru că nu colaborează la redeschiderea strâmtorii – dar nimeni nu s-a angajat să participe la un război ofensiv”, a continuat profesorul universitare de renume.
Charles Kupchan, director al studiilor europene la Council on Foreign Relations și fost consilier al lui Bill Clinton și Barack Obama, a declarat că, deși aliații europeni încearcă să mențină NATO funcțional până la finalul mandatului lui Trump, există temeri pe termen lung privind viitorul alianței, pe fondul suspiciunilor că SUA nu mai împărtășesc aceleași valori.
„Statele Unite au încercat mereu, într-o anumită măsură, să fie o putere idealistă într-o lume realistă și să o schimbe”, a spus el. „Dar se poate argumenta că lumea a schimbat Statele Unite, iar acum acestea sunt doar o altă mare putere care joacă după regulile realpolitik-ului, asemenea Rusiei sau Chinei. Acest lucru îi derutează și îi neliniștește pe aliați.”
Kupchan a prezis o reacție internă împotriva ostilității lui Trump față de NATO – care se bucură în continuare de sprijin semnificativ în rândul publicului american – ceea ce ar putea duce la o abordare mai tradițională din partea unei administrații viitoare.
Dar suspiciunile aliaților vor persista, a avertizat el: „Dacă ești aliat al SUA, trebuie să te întrebi dacă țara traversează o perioadă prelungită de disfuncție politică și imprevizibilitate care îi pune la îndoială fiabilitatea. Răspunsul meu este da.
Pentru că nu este vorba doar despre Trump. Este vorba despre golirea de conținut a centrului politic american și o politică externă care a oscilat puternic între extreme. Lumea este amețită de aceste schimbări bruște.”
Totuși, retragerea SUA din NATO este considerată puțin probabilă, având în vedere prezența a 80.000 de militari americani și numeroase baze în Europa, elemente esențiale pentru proiecția puterii globale americane: o marcă a celui de-al doilea mandat al lui Trump.
Kristine Berzina, specialistă la German Marshall Fund, a spus că atacurile lui Trump riscă să slăbească alianța într-un moment în care cooperarea militară este la un nivel record.
„Magia NATO nu constă doar în puterea militară reală – care este încă foarte puternică – ci și în efectul de descurajare și în gradul de unitate între aliați”, a spus ea. „Atunci când cel mai puternic membru lansează astfel de atacuri deschise, este cel puțin demoralizant și pune sub semnul întrebării această putere, deși realitatea arată o coordonare foarte strânsă.”