Departamentul de stat al SUA oferă subvenții de până la 3 milioane de dolari organizațiilor din Europa aliniate mișcării MAGA (Make America Great Again) care se angajează să combată „cenzura” și să promoveze „legături civilizaționale” între SUA și continentul european, relatează Financial Times.
Departamentul de stat al SUA a dat startul aplicațiilor online, luni. Au fost puse la dispoziție subvenții între 1 și 3 milioane de dolari pentru organizațiile societății civile și ONG-urile din Europa, precum și pentru instituțiile de învățământ și grupurilor cu scop lucrativ care se angajează să „provocările legate de suveranitatea națională, migrație, cenzură și folosirea abuzivă a instrumentelor juridice în linie cu filosofia politică comună, legislația și moștenirea noastră civilizațională occidentală comună”.
În timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump la Casa Albă, oficialii americani au acuzat Marea Britanie și Uniunea Europeană că încalcă libertatea de exprimare atunci când iau măsuri pentru a combate discursul instigator la ură în mediul online. De asemenea, europenii au fost acuzați că încearcă să neutralizeze manifestările suveranității naționale.
Aceste granturi reprezintă un prim pas făcut de administrația Trump pentru a transforma retorica sa tot mai agresivă împotriva Europei în politică de stat, după ce nu a reușit să obțină rezultate concrete, scrie Financial Times.
Financial Times a relatat anterior că Departamentul de Stat intenționează să redirecționeze fondurile destinate ajutorului extern pentru a sprijini diverse organizații aliniate mișcării MAGA în Europa.
Departamentul de Stat, extrem de critic la adresa guvernelor europene
Aproape 5 milioane de dolari sunt disponibili în cadrul acestui proiect, potrivit unei informări a Departamentului de Stat. Banii ar urma să fie împărțiți între doi sau trei beneficiari.
„Instituții supra-naționale și guverne folosesc puterea statului pentru a submina principii fundamentale ale auto-guvernării democratice prin legi exagerate și vagi împotriva discursului instigator la ură și reglementări ale conținutului online care controlează și sancționează exprimarea, suprimând în același timp participarea politică”, scrie în notificarea Departamentului de Stat.
Departamentul de Stat al SUA nu răspuns solicitării FT pentru un punct de vedere. Anterior, un purtător de cuvânt al instituții de stat a spus că departamentul „nu finanțează și nu va finanța” partide politice din Europa sau alte regiuni.
În timpul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă, oficialii americani au încercat să sprijine ascensiunea unor politicieni populiști și naționaliști din Europa, între care fostul premier ungar Viktor Orban și membri ai partidului extremist de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).
De asemenea, în strategia națională de securitate a SUA, publicată de Administrația Trump anul trecut, se făcea apel la „cultivarea rezistenței” împotriva traiectoriei actuale a Europei. În document, administrația SUA avertiza că civilizația europeană riscă să dispară, din cauza migrației în masă, scăderii natalității și cedarea suveranității în fața Bruxelles-ului.
Războiul cu Iranul a supărat extrema dreaptă din Europa
Sprijinul SUA pentru organizații de dreapta a avut până acum rezultate mixte. Liderii naționaliști din Europa și-au reconsiderat relația cu administrația Trump după războiul împotriva Iranului, care a dus la o creștere globală a prețurilor la energie.
Președintele Donald Trump s-a certat public cu Giorgia Meloni, premierul Italiei, iar Marine Le Pen a declarat recent că liderul american a dezamăgit extrem dreaptă franceză și a făcut „inversul a ceea ce a promis”.
Vice-președintele JD Vance, cel mai aspru critic al Europei din administrația Trump, a zburat în Ungaria în luna aprilie pentru a-l sprijini pe Viktor Orban în campania electorală, cu doar câteva zile înainte de alegerile cruciale. În ciuda sprijinului public al lui Donald Trump și JD Vance, ungurii au dat un vot covârșitor împotriva lui Orban, care a pierdut puterea după 16 ani.