Ministrul Apărării din Finlanda, Antti Hakkanen, a afirmat luni că ţara sa nu îi va retrage pe cei doi ofiţeri trimişi în Groenlanda până când aceştia nu îşi vor încheia misiunea de recunoaştere, în pofida ameninţărilor Statelor Unite de a aplica tarife celor opt ţări europene care au trimis militari pe insula autonomă daneză, informează EFE, potrivit Agerpres.
Într-o întâlnire cu presa locală, Hakkanen a precizat că trimiterea celor doi ofiţeri finlandezi în Groenlanda la cererea Danemarcei face parte din planificarea obişnuită a activităţilor de pregătire ale forţelor armate împreună cu alte ţări aliate.
„Exerciţiul danez, la care au participat şi ofiţerii noştri de legătură pentru a evalua condiţiile, este un exerciţiu complet normal. Acest tip de manevre s-au intensificat în regiunea arctică”, a spus ministrul.
„A pune presiune prin tarife într-o problemă ce afectează suveranitatea Danemarcei nu este acceptabil”
În opinia sa, ameninţarea preşedintelui american de a aplica tarife ţărilor aliate care nu îi susţin planurile de a cuceri Groenlanda este ceva „nou şi grav”, care adaugă mai multă tensiune în relaţiile transatlantice.
„A pune presiune prin tarife într-o problemă ce afectează suveranitatea Danemarcei nu este deloc acceptabil”, a declarat Hakkanen, adăugând că menţinerea unităţii NATO este esenţială în acest moment.
Potrivit ministrului finlandez, Europa continuă să aibă o capacitate economică şi politică puternică de a rezista anumitor tipuri de presiuni şi se pregăteşte să îşi asume greutatea propriei apărări.
„Este incontestabil faptul că capacitatea de apărare a Europei a fost neglijată timp de decenii şi că apărarea europeană a fost construită pe baza Statelor Unite. Cu toate acestea, partea bună este că ţările europene îşi consolidează acum în mod semnificativ capacitatea de apărare în toate domeniile”, a mai spus ministrul finlandez al apărării.
Germania, una din cele opt ţări europene aliate care au trimis trupe în Groenlanda, şi-a retras efectivele de pe insulă duminică după ce acestea şi-au încheiat misiunea de recunoaştere, în timp ce autorităţile norvegiene au anunţat că efectivele lor se vor întoarce acasă săptămâna aceasta.