Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți, la RFI, că adoptarea reformei administrației și a măsurilor de relansare economică se va face prin două legi separate și va fi amânată cu „probabil” o săptămână. Prim-ministrul a declarat că încă nu s-a ajuns la un consens în Coaliția de guvernare privind modul de adoptare a acestor legi — fie prin angajarea răspunderii în Parlament, fie prin ordonanță de urgență. Ilie Bolojan a declarat că deși varianta unei OUG este mai rapidă, există riscul ca legile să fie modificate ulterior în Parlament.
Coaliția PSD-PNL-USR-UDMR ar fi trebuit să aibă luni ultima ședință înainte de adoptarea acestor două legi de care depinde bugetul pentru 2026. Nu au reușit însă să ajungă la un consens așa că reforma administrației și măsurile de relansare economică au fost amânate, conform surselor Antena 3 CNN.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți dimineață, că adoptarea legilor este amânată pentru o săptămână.
„Se amână cu probabil o săptămână luarea unei decizii pe tema asta. Până la finalul acestei săptămâni vom lua o decizie cu privire la modul în care cele două proiecte de lege vor fi trecute prin Parlament. Există posibilitatea angajării răspunderii sau adoptarea prin OUG. Vom închide acest lucru până la finalul acestei săptămâni în așa încât să putem demara în cel mai scurt timp procedura de promovare a acestor legi”, a spus prim-ministrul.
Varianta unei ordonanțe de urgență, deși mai rapidă, are dezavantajul că poate fi modificată ulterior în Parlament.
„Asta ar fi soluția cea mai rapidă. Adoptarea prin OUG dacă e posibilă face ca legislația să apară într-un timp foarte scurt, sigur existând riscul modificării ulterioare în Parlament. Partea de angajare a răspunderii evită riscul modificării ulterioare, dar e o procedură care poate să dureze două, trei săptămâni, inclusiv o posibilă contestare la CCR și vedem ce se întâmplă cu legislația privind pensiile magistraților, unde din cauza amânării consecutive pe care CCR le-a decis riscăm să pierdem cele peste 200 de milioane de euro care reprezintă jalonul din PNRR; bani reținuți pentru neîndeplinirea acestei reforme. După ce se face o analiză vom adopta formulare care face cea mai rapidă promulgare a celor două pachete de lege”, a spus prim-ministrul.
Bolojan: Ne propunem să reducem deficitul la 6,2% din PIB
Ilie Bolojan a atras atenția că de măsurile cuprinse în aceste legi depinde bugetul pentru 2026, care încă nu este finalizat.
„Ele sunt importante în ceea ce privește pregătirea bugetului pe anul acesta în așa fel încât efectele lor să poată fi cuantificate în buget având în vedere că ne propunem să reducem ținta de deficit la o valoare de 6,2%, 6,3% din PIB, un anagajament pe care țara noastră și l-a luat în anii trecuți. E o traiectorie pe care o urmărim în așa fel încât să reducem costurile pe care România le plătește cu dobânzile și banii economisiți să se ducă pe direcțiile de dezvoltare din țara noastră”, a spus premierul.
Șeful Executivului a precizat că vor exista două legi distincte, indiferent de modul în care vor fi adoptate acestea.
„Vor fi susținute două proiecte de legi distincte, ca să avem și partea de reduceri de cheltuieli în administrație, dar să avem și pachetul de măsuri economice, care după apariția acestui proiect de lege urmează să fie pus în practică printr-o serie de HG-uri, care ar urma să stabilească și condițiile pe care companiile trebuie să le respecte pentru a beneficia de aceste formule de sprijin”, a explicat Bolojan la RFI.
Bolojan acuză PSD că face opoziție de la guvernare
Premierul a atras atenția că una dintre responsabilitățile sale este de a menține stabilitatea Coaliției, un obiectiv dificil când unul dintre partidele din Coaliție face „opoziție din interiorul guvernării”.
„Noi avem trei responsabilități importante pentru țara noastră: responsabilitatea majoră să facem această ajustare dacă nu o facem capacitatea de dezvoltare e redusă, guvernul fiind o agenție de plăți care nu face decât să plătească prestații sociale, dobânzi și rate.
A doua obligație e să creăm condiții pentru relansarea economică, măsurile de ajustare au un efect de contractare a economiei și un efect ușor inflaționist. Prin urmare trebuie să reducem rata inflației și ținta pentru anul acesta e să reducem inflația la 4%, 4,5% la finalul anului. Avem un trend descedent. Să punem economia pe baze sănătoase, să avem mai mulți oameni în economie, un sistem energetic mai puternici, să ne susținem exporturile și zonele cu valoare adăugată.
A treia responsabilitate e să menținem stabilitatea Coaliției. Nu poți să ai dezvoltare, politici predictibile, să îți îmbunătățești cota de încredere dacă nu ai stabilitate în Coaliție. Nu e comod să ai o Coaliție cu patru partide”, a spus Bolojan.