Mercenarul Horațiu Potra, vizat de un mandat de arestare al autorităților române și care s-ar afla în prezent în Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a lansat un mesaj incitator în grupul online al apropiaților săi, la scurt timp după decizia BEC de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu.
Potra își îndeamnă apropiații "să-și sune prietenii și să iasă la luptă".
În locuința sa, la o a doua percheziție, anchetatorii au găsit un adevărat arsenal constând în puști de asalt, pistoale, proiectile explozive și muniție.
Mesajul său, cu grafia originală, în continuare.
"Lovitura de stat din partea globalistiilor continua!!! Acum trebuie ca toata Romania sa fiarba! Cum am spus, cu hotii acestia nu rezolvi nimic! Au furat timp de 35 ani, si vor fura in continuare daca nu facem nimic!!! Stiu ca si aici pe grup sunt turnatori, dar nu mai conteaza, si ei vor fi in aceeasi oala ca noi toti.
Voi astia care ati luptat in Congo, aratati ca sunteti intradevar hotarati pentru a apara democratia, prin orice mijloc!!! Sunati-va colegii, prietenii si la lupta baieti !!!
Aici luptam pentru tara noastra, nu pentru alta tara!!! Voi veti fi viitorul corp democratic al armatei Romane!
Daca noi nu suntem capabili sa facem ceva, cine va face ? Iesiti fiecare in orasele voastre, mergeti la Bucuresti, cu parul, furca, coasa si toporul. Cei care au arme sa iasa cu armele, ca altfel noi si copii nostri vom muri pe front in Ukraina pentru gloria hotiilor !!!"
BEC a respins trei candidaturi duminică
BEC a analizat, duminică seara, candidaturile depuse de Nicușor Dan, Călin Georgescu şi alți doi candidați independenți.
Singura candidatură admisă, dintre cele examinate, a fost a lui Nicușor Dan.
Conform surselor Antena 3 CNN, BEC și-a bazat decizia în cazul lui Georgescu pe lipsa unei semnături de pe o anexă din dosarul de candidatură.
Hotărârea a fost adoptată cu 10 voturi la 4.
După anunțul deciziei BEC, pe contul X Călin Georgescu OFFICIAL ACCOUNT a fost postat următorul mesaj, în limba engleză.
"O lovitură directă în inima democrației mondiale! Mai am un singur mesaj! Dacă democrația din România cade, întreaga lume democratică va cădea! Acesta este doar începutul. Este atât de simplu! Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!"
Fostul judecător CCR și ministru al Justiției, Tudorel Toader, a arătat la Antena 3 CNN că Georgescu nu își mai poate completa dosarul de candidatură după decizia de respingere și că singura posibilitate a acestuia de a putea să intre în cursa prezidențială este să conteste hotărârea BEC la Curtea Constituțională.