Antena 3 CNN Actualitate Incident la Cotroceni de Ziua Europei. Administraţia Prezidenţială i-a retras invitația unui candidat la Primăria Capitalei

Incident la Cotroceni de Ziua Europei. Administraţia Prezidenţială i-a retras invitația unui candidat la Primăria Capitalei

Administraţia Prezidenţială i-a retras lui Bogdan Diaconu, candidat al Partidului România Unită la Primăria Capitalei, invitaţia de a participa la recepţia oferită cu ocazia Zilei Europei.

'În lumina ultimelor sale declaraţii şi acţiuni, Administraţia Prezidenţială a decis retragerea invitaţiei', au precizat, luni, pentru Agerpres reprezentanţi ai instituţiei.

Într-o postare pe Facebook, deputatul Bogdan Diaconu critică decizia Preşedinţiei.

"Iohannis crede că e pe moşia lui de baron neamţ la Cotroceni şi mi-a retras invitaţia de Ziua Europei! Pentru mine, Ziua Europei e zi de doliu, eu sărbătoresc doar Ziua Independenţei României, cea câştigată cu sânge acum 139 de ani, pe care însă ne-am pierdut-o din cauza unor vasali ca Iohannis! Haideţi să ne recâştigăm Independenţa!", a scris acesta pe Facebook.

La Palatul Cotroceni este organizată luni, la ora 15,00, o recepţie oferită cu prilejul Zilei Europei.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile