Madonna continuă să șocheze și la 67 de ani. Ea a apărut într-o ședință foto incendiară, purtând o rochie din dantelă transparentă, cu mănuși albe fine și coliere cu crucifix. Ședința foto a marcat anunțul revenirii Madonnei la casa de discuri unde și-a început cariera, Warner Bros., și a venit la pachet cu o veste pentru fanii ei: în 2026 urmează o continuare a celebrului album “Confessions on a Dance Floor”, scrie The New York Post.
„După aproape două decenii, e ca acasă la Warner Records!”, a scris artista pe Instagram. „Înapoi la muzică, înapoi pe ringul de dans, înapoi acolo unde totul a început!”
De ceva timp, Madonna are o relație cu fostul fotbalist Akeem Morris, în vârstă de 29 de ani. Potrivit unei surse citate de New York Post, tânărul iubit ar fi convins-o că nu are nevoie de numeroasele filtre foto și proceduri estetice care au stârnit critici dure după apariția controversată a artistei la Premiile Grammy din 2023.
„Începe să-l asculte pe Akeem, care îi spune că este frumoasă”, a declarat sursa. „De obicei nu ascultă pe nimeni, dar pe el da.”
Aceeași persoană a adăugat că Madonna își dorește acum să își asume vârsta de 67 de ani, în loc să încerce să arate ca la 27. Artista a ales proceduri estetice mai blânde, precum tratamente cu oxigen sau drenaj limfatic, soluții menite să ofere un aspect proaspăt, fără transformări radicale.
Luna trecută, Madonna și-a sărbătorit ziua de naștere la Siena, în Italia, alături de Morris și de două dintre fiicele sale: Lourdes, 28 de ani, și Mercy, 19 ani. Artista a impresionat și atunci prin alegerea vestimentară, în stilul său provocator bine cunoscut.
Madonna și Akeem Morris au fost pentru prima dată fotografiați împreună în iulie 2024, când cântăreața a publicat imagini provocatoare cu ei, inclusiv una în care tânărul îi punea mâna pe sâni.