Antena 3 CNN Actualitate Mărturia livratorului agresat de o șoferiță nervoasă: „Sunt foarte trist. M-a tratat ca pe un câine”

Mărturia livratorului agresat de o șoferiță nervoasă: „Sunt foarte trist. M-a tratat ca pe un câine”

A.O.
2 minute de citit Publicat la 18:52 02 Noi 2025 Modificat la 18:52 02 Noi 2025
Nu este prima dată când livratorii străini sunt agresați în România. Foto: Imagine cu caracter ilustrativ Sursa oto: Hepta

Ravindu Achinthana este numele livratorului din Sri Lanka care a fost bătut cu un cablu, în plină zi, de o șoferiță nervoasă. Tânărul a povestit pentru Antena 3 CNN clipele de groază prin care a trecut sâmbătă, când a avut loc incidentul. Srilankezul a spus că femeia care l-a agresat s-a enervat după ce era cât pe ce să-l lovească cu mașina. Tânărul a adăugat că este „foarte trist” pentru că a fost „tratat ca un câine”, iar el a venit în România cu multe vise.

Ravindu Achinthana a spus că totul s-a întâmplat sâmbătă, după ce tânăra care s-a agresat s-a enervat pentru că era cât pe ce să-l lovească cu mașina. Livratorul spune că aceasta vorbea la telefon în timp ce conducea și nu l-a văzut. 

Mașina era parcată pe partea dreaptă a drumului. Eu mergeam pe drumul meu. O doamnă conducea mașina. Ea vorbea la telefon, cred. Nu s-a uitat în direcția mea, nu m-a văzut. A virat brusc la stânga. N-am mai putut controla motocicleta, am frânat puternic și m-am oprit. Apoi am mers puțin mai departe, cam 15 metri. Din nou, aceeași mașină a venit și mi-a blocat drumul”, a spus bărbatul. 

Atunci a avut loc și agresiunea. Nervoasă, femeia a ieșit din mașină și a început să-l lovească cu un cablu de la încărcător și să îl înjure. În tot acest timp, partenerul ei a încurajat-o și l-a amenințat și el pe livrator. După ce au plecat, Ravindu și-a sunat șeful. 

„Astăzi am mers cu șeful meu să depunem plângere la poliție. Sunt foarte trist, doamnă. Am venit aici cu multe vise. Suntem oameni din Sri Lanka. Venim să muncim, să câștigăm bani pentru viitorul nostru. Nu știu de ce s-a întâmplat asta. Sunt foarte trist pentru incidentul de ieri”, a spus bărbatul.

Tânărul a adăugat că nu înțelege de ce a fost agresat. „Ea m-a tratat ca pe un câine”, a mai spus el la Antena 3 CNN. 

Nu este prima dată când livratorii străini sunt agresați în România. Un livrator din Bangladesh a fost lovit cu pumnul în față, într-o seară, în timp ce aștepta la trecerea de pietoni în București. Tânărul care l-a lovit a fost arestat preventiv.

Tot în București, un livrator a fost bătut cu pumnii și picioarele de un fost deținut, condamnat pentru omor. 

De asemenea, un alt livrator, de data aceasta în Cluj-Napoca, a fost bătut până când a intrat în comă. 

Imigranţii vin la noi pentru o viaţă mai bună, dar drumul lor spre succes înseamnă și bani reali pentru economia României. Contribuția lor directă la produsul intern brut este estimată la aproape 4 miliarde de euro, potrivit cercetărilor.  Antena 3 CNN continuă campania „Imigrant în România” cu poveştile străinilor care muncesc în România. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole