Antena 3 CNN Actualitate Educație Mesaje de Ziua Învățătorului. Cele mai frumoase urări pentru cadrele didactice

Mesaje de Ziua Învățătorului. Cele mai frumoase urări pentru cadrele didactice

A.O.
3 minute de citit Publicat la 07:00 05 Iun 2025 Modificat la 07:00 05 Iun 2025
Mesaje de Ziua Învățătorului. Cele mai frumoase urări pentru cadrele didactice Ziua Învățătorului este un prilej special de a onora munca, dăruirea și impactul profund pe care dascălii îl au în formarea fiecărei generații. Foto: Getty Images

Ziua Învățătorului, care se sărbătorește anual din 2008 în România la data de 5 iunie, ziua în care s-a născut fondatorul școlii românești Gheorghe Lazăr, e momentul cel mai potrivit să ne arătăm recunoștința față de dascăli. Un mesaj de apreciere sau o felicitare îi vor bucura cu siguranță pe profesori, cu atât mai mult cu cât meseria de dascăl nu e tot timpul una plină de satisfacții în România.

Nelson Mandela a spus că „educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea”, iar în prima linie a acestui front sunt profesorii. Ziua Învățătorului este un prilej special de a onora munca, dăruirea și impactul profund pe care dascălii îl au în formarea fiecărei generații. 

Iată o listă cu mesaje de apreciere de Ziua Învățătorului. 

Mesaje de la mulți ani pentru Ziua Învățătorului

„Sunteţi cei cu care, fiecare dintre noi, a început lecţia vieţii. Dacă suntem buni, e meritul dumneavoastră. La mulţi ani de ziua învățătorului!”

„La mulţi ani tuturor celor care dăruiesc cea mai mare parte a timpului lor, copiilor! La mulţi ani de ziua învățătorului!”

„La mulţi ani dragi învățători! Vă aduc cuvinte de mulţumire pentru munca imensă şi răbdarea pe care o depuneţi în educaţia noastră.”

„În spatele fiecărui om bogat sau sărac, celebru sau nu, se află un dascăl. Iar primul dascăl care ne sculptează caracterul şi sufletul este neîndoielnic, învăţătorul. La mulţi ani, doamnă învățătoare/domnule învățător!”

„La mulți ani, doamnă învățătoare/ domnule învățător! Vă mulțumim pentru răbdare, blândețe și dragostea cu care ne ghidați pașii în fiecare zi.”

„Astăzi celebrăm oamenii care nu doar predau, ci modelează destine. Așa cum spunea Spiru Haret, „în mâna învățătorului stă viitorul unei națiuni” — iar dumneavoastră dăruiți, zi de zi, nu doar cunoștințe, ci și valori, răbdare și suflet. Vă mulțumim pentru lumină, curaj și pentru tot ce lăsați în urma pașilor voștri în viețile noastre!”

„Mulțumim pentru tot ce ne învățați și pentru că puneți suflet în fiecare lecție. La mulți ani cu recunoștință!”

„Astăzi îi sărbătorim pe cei care ne-au îndrumat primii pași în călătoria educației. La mulți ani de Ziua Învățătorului! Vă suntem recunoscători pentru tot!”

„Astăzi, de Ziua Învățătorului, vă mulțumesc pentru toate lecțiile prețioase și pentru sprijinul necondiționat. Fără dumneavoastră, drumul nostru ar fi fost mult mai greu. La mulți ani!”

Urări pentru profesori

„Un învățător nu dă doar lecții, ci lasă urme în suflete. Vă mulțumim pentru tot și vă dorim o viață frumoasă, așa cum ne învățați să o construim!”

„Ziua Învățătorului este despre oameni care schimbă destine. Iar dumneavoastră faceți asta în fiecare zi. Vă prețuim și vă sărbătorim!”

„Să vă fie inima mereu plină de zâmbete de copii, iar munca dumneavoastră să fie răsplătită cu recunoștință sinceră. La mulți ani!”

„Sperăm că ziua de azi să vă aducă măcar o parte din bucuria pe care o oferiți zi de zi!”

„Într-o lume în continuă schimbare, dumneavoastră rămâneți un reper. Vă mulțumim și vă urăm o zi minunată!”

„Felicitări de Ziua Învățătorului! Fie ca pasiunea și dăruirea voastră să continue să lumineze mințile și sufletele elevilor. Sunteți minunați!”

„Astăzi celebrăm pe cei care ne-au ghidat pașii spre cunoaștere și succes. La mulți ani de Ziua Învățătorului! Sunteți adevărați arhitecți ai viitorului!”

„Ziua de azi este despre dumneavoastră – un model, un sprijin și o lumină în drumul nostru. Vă dorim sănătate, bucurii și împliniri!”

„Un învățător adevărat nu predă doar lecții, ci lasă urme adânci în inimile celor mici. De Ziua Învățătorului, vă dorim ca fiecare zâmbet de copil să fie o mulțumire tăcută pentru tot ce faceți cu atâta dăruire.

„La mulți ani tuturor învățătorilor care plantează, cu răbdare și dragoste, semințele cunoașterii în sufletele copiilor! Vă mulțumim că transformați fiecare zi de școală într-o lecție de viață.”

 

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole