Antena 3 CNN Actualitate Religie Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei are un nou stareț. Sute de credincioşi au participat la ceremonie

Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei are un nou stareț. Sute de credincioşi au participat la ceremonie

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 09:29 05 Iul 2026 Modificat la 09:45 05 Iul 2026
Părintele Andrei Jilcu a fost numit stareţul Mănăstirii "Peștera Sfântului Apostol Andrei". Sursa colaj foto: Antena 3 CNN

Cel mai vechi lăcaş de cult din România are un nou stareţ, începând de sâmbătă. Părintele Andrei Jilcu a fost numit stareţul Mănăstirii "Peștera Sfântului Apostol Andrei", supranumită "Betleemul creștinismului românesc". Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în prezenţa a sute de credincioşi. 

În faţa sutelor de pelerini veniţi la Mănăstirea "Peştera Sfântul Andrei", Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, l-a numit stareţ pe Părintele protosinghel Andrei Jilcu. Situată în apropierea localității Ion Corvin din județul Constanța, lăcaşul de cult este construit în jurul peșterii unde tradiția spune că a trăit și a creștinat primul ucenic al Mântuitorului Iisus Hristos.

"Iată, Părintele Andrei, care este din Constanţa, eu l-am călugărit, l-am hirotonit, este un mare ctitor! Demult căutam un om întreprinzător, care să poată să facă din locul acesta – cel mai sfânt din România", a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru Antena 3 CNN.

Noul stareţ, Părintele Andrei Jilcu, şi-a dedicat viaţa ridicării de noi lăcaşuri de cult: a înfiinţat mai multe mănăstiri şi schituri atât în România, cât şi peste hotare. 

"A făcut mănăstire întâi la vatra mea părintească, în vârful Muntelui Bârnărel, apoi, la Sfântul Serafim de Sarov – el a înfiinţat această mănăstire. Apoi, în Covasna, în Portugalia, mai ales", a mai precizat Arhiepiscopul Tomisului.

"Am răspuns chemării Sfântului Apostol Andrei şi nădăjduiesc să duc la bun sfârşit lucrarea duhovnicească şi administrativă începută de înaintaşii noştri", a precizat Părintele Andrei Jilcu în timpul ceremoniei de ieri.

Credincioşii veniţi la Mănăstirea "Peştera Sfântului Andrei", primul așezământ monastic de pe teritoriul ţării noastre, au fost impresionaţi profund de slujbă şi de atmosfera solemnă a momentului.

Întrebată de o jurnalistă Antena 3 CNN cum se simte când ajunge în acest loc sfânt din judeţul Constanţa, Liana Voiculescu a răspuns: "Emoţie... multă emoţie, este greu de explicat în cuvinte, pentru că simţămintele te doboară. Şi, cu atât mai mult, venind în acest lăcaş, n-ai cum să nu îţi doreşti să revii".

Mănăstirea "Peștera Sfântului Apostol Andrei" este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din România, fiind un lăcaş de cult cu o istorie impresionantă.

"Izvoarele istorice recente sunt legate de anul 1940 - 1944, când un avocat, pe numele lui Jean Dinu, împreună cu Preasfinţitul Chesarie, episcopul locului, au venit aici, la peşteră, împreună cu Părintele Constantin din sat, au început să facă rugăciuni, Sfânta Liturghie şi alte slujbe pentru pace, pentru că în acea perioadă, 1940 - 1944, românii trăiau Al Doilea Război Mondial, întâmpinau acest mare război şi considerau că Peştera Sfântului Apostol Andrei, un loc destul de plin de har al Sfântului Duh", a declarat Ieromonahul Miron de la Mănăstirea "Peştera Sf. Apostol Andrei" pentru Antena 3 CNN. 

În timpul regimului comunist, credincioşii erau de multe ori împiedicaţi să se roage la Mănăstirea "Peştera Sfântului Apostol Andrei", însă, după 1990, viaţa monahală a fost reluată. În prezent, Sfântul Andrei, cel care a creştinat poporul român, primeşte cinstea care i se cuvine.

Citește mai multe din Religie
» Citește mai multe din Religie
TOP articole