Președintele Nicușor Dan a declarat luni, într-un interviu pentru postul Euronews, că în acest moment nu există riscul ca Fondul Monetar Internațional (FMI) să intervină pentru a corecta finanțele României, dar a avertizat că din cauza incertitudinii politice, riscul retrogradării ratingului de țară rămâne. „Riscul de junk vine din incertitudinea politică nu din situația financiară. Situația financiară este mult mai bună”, a spus Nicușor Dan.
Președintele României a declarat că situația financiară a țării este mult mai bună față de acum un an, când riscam o intervenție de la Fondul Monetar Internațional (FMI).
„Nu am fost niciodată în această situație financiară. Dimpotrivă, exista riscul de cerc vicios care să ne ducă la FMI în România”, a spus Nicușor Dan, adăugând că în acest moment, în opinia lui, „nu se pune problema” de o astfel de intervenție.
Totuși, Nicușor Dan a admis că toate temerile cu privire la anul viitor, având în vedere că nu vor mai exista fondurile din PNRR, sunt reale.
„Nu vor mai fi bani din PNRR, nu vor mai exista investiții obligatorii din PNRR, există investiții care trebuie terminate. Și în bugetul din 2024 și în cel din 2026 a fost o secțiune consacrată investițiilor. Totul este o etapizare inteligentă a acestor investiții, astfel încât să ne încadrăm în ținta de deficit. M-am întâlnit și cu reprezentanți ai mediului financiar, companii, fonduri de investiții care împrumută România, iar pe situația strict financiară România stă mult mai bine decât stătea acum un an”, a spus președintele.
Totuși, a admis că riscul retrogradării ratingului de țară rămâne: „Riscul de junk vine din incertitudinea politică nu din situația financiară. Situația financiară este mult mai bună. Dacă nu am fost în situația de junk anul trecut, nu avem de ce să fim anul ăsta. Singurul aspect care ne duce către ideea de retrogradare financiară e cel de instabilitate politică și sper să ieșim cât mai curând din el”.
Nicușor Dan a mai spus că supărările oamenilor privind scăderea puterii de cumpărare, inflația uriașă este validă.
„Oamenii au dreptate, da. Acele tăieri obligatorii din cheltuielile statului nu au fost făcute în paralel cu prețul pe care cetățenii l-au plătit în ceea ce privește nivelul lor de trai.
Noul guvern va trebui să facă un buget până la finalul anului 2026 pentru 2026 și va trebui să se încadreze în ținta de deficit pe care ne-am asumat-o și sunt convins că va face asta, fiecare dintre liderii cu care m-am întâlnit și-au asumat asta”, a spus președintele.
Întrebat dacă vrea să avem un guvern cu puteri depline înainte de evaluarea agenției S&P, Nicușor Dan a spus: „Eu m-aș dori, dar nu pot...eu pot să propun un premier, dar trebuie să existe majoritate”.
Toate cele trei mari agenţii de evaluare financiară (S&P Global Ratings, Moody's şi Fitch) au o perspectivă „negativă” asociată ratingului suveran al României, ceea ce plasează ţara la un pas de un calificativ din categoria „junk” (nerecomandat pentru investiţii n.r.).
Ratingul de țară arată cât de sigură este considerată capacitatea unui stat de a-și plăti datoriile. Investitorii îl folosesc atunci când decid dacă împrumută o țară și ce dobândă cer.
România rămâne la „Baa3”, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. O coborâre ar fi însemnat intrarea în categoria speculativă, cunoscută drept „junk”.