Președintele Nicușor Dan a declarat luni, într-un interviu pentru Euronews, că își dorește o întâlnire cu omologul său american, Donald Trump, la Casa Albă, și „probabil că se va întâmpla”. Șeful statului, care a participat astăzi la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, a adăugat că miza în relația cu administrația americană este „discuția despre trupele americane în Europa”, iar România încearcă să fie prezentă la acest dialog. Nicușor Dan a spus că investițiile de la baza Mihail Kogălniceanu ar putea determina SUA să trimită mai mulți militari în țara noastră.
Întrebat despre o posibilă vizită de stat în SUA, Nicușor Dan a spus: „Ne dorim și probabil că se va întâmpla”.
Președintele României a adăugat că în acest moment miza în relația cu administrația americană vizează trupele SUA din Europa.
„Lucrul cel mai important pentru noi, în relația cu administrația americană este discuția despre trupele americane în Europa. Și aici încercăm să fim foarte prezenți în această discuție, care, așa cum este anunțat de administrația americană, se va încheia în cursul acestui an. Asta ca perspectivă imediată, pe termen mediu și lung”, a spus șeful statului.
Nicușor Dan a declarat că investițiile asumate de România la baza militară Mihail Kogălniceanu ar putea determina SUA să trimită mai multe trupe în țara noastră.
Ne dorim și am făcut progrese. Pe asta să stimulăm investiții americane în România. Investițiile de la baza Mihail Kogălniceanu ar trebui să determine Statele Unite poate să trimită mai mulți militari în țara noastră. Eu mi-aș dori asta, indiferent de asta. Este un proiect pe care noi ni l-am asumat și față de Statele Unite, și față de NATO, și față de partenerii noștri bilaterali. Și investițiile de acolo vor continua în graficul pe care ni l-am asumat în planurile armatei”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a vorbit, în interviul de la Euronews, și despre războiul din Ucraina și amenințarea rusă.
„Ce e cert e că economia Rusiei e în suferință și de asemenea prin faptul că ucrainenii reușesc să lovească în profunzime centre logistice, rafinării. Suntem într-un moment în care rușii resimt efectele războiului.
Pe linia frontului lucrurile sunt aproape neschimbate pentru că tehnologia dronelor face foarte costisitor orice avans teritorial, dar nu vedem o voință a rușilor de a veni la masa negocierilor, trebuie să fim pregătiți pentru o continuare de unul, doi ani pentru acest război”, a spus Nicușor Dan.
Șeful statului a adăugat, în acest context, că România este ținta agresiunii, „amenințărilor” Rusiei „cu tot ce știm, drone, sabotaj, atacuri cibernetice, atacuri pe infrastructuri critice, dezinformare”.
Președintele României participă luni la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi. Summitul a început duminică, prima zi încheindu-se cu o cină de lucru găzduită de prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo.