Antena 3 CNN Actualitate Social Noi detalii despre cadavrul găsit în Bușteni. Ce au descoperit anchetatorii asupra bărbatului

Noi detalii despre cadavrul găsit în Bușteni. Ce au descoperit anchetatorii asupra bărbatului

Salvamontiştii din Buşteni, care au fost solicitaţi să scoată dintr-o prăpastie cadavrul unui om, văzut de la distanţă la intrarea pe Valea Seacă a Crucii, un traseu nemarcat şi extrem de dificil din Masivul Bucegi, au găsit la locul indicat scheletul unui om.

Anchetatorii chemaţi la faţa locului au descoperit, de asemenea, documentele de identitate ale unui bărbat în vârstă de 41 de ani din Buzău, dat dispărut de familie în 8 iulie.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, nu se ştie dacă scheletul este al bărbatului dispărut, având în vedere faptul că starea de descompunere este atât de avansată încât familia nu poate fi solicitată să facă o recunoaştere a cadavrului, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Scheletul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, unde se vor face toate demersurile pentru a stabili identitatea acestuia.

 

Subiecte în articol: schelet anchetatori acte busteni
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic