Apar noi detalii cutremurătoare în cazul elevei de 18 ani care a fost ucisă pe un câmp din Bihor. Potrivit surselor Antena 3 CNN, procurorii au aflat că, în ultimele săptămâni de viață, tânăra ar fi fost hărțuită constant de ciobanul recidivist. Fata chiar i-ar fi spus unei colege, dar și tatălui său vitreg, că se teme pentru viața ei.
Bărbatul de 39 de ani le-a spus anchetatorilor că s-a ajuns la crimă din impuls și nu a avut un plan bine stabilit. Le-a povestit procurorilor că a fost gelos după ce a aflat că Alicia, tânăra pe care el o considera iubita lui încă din toamna anului trecut, și-ar fi găsit pe altcineva.
Vineri dimineață, după ce a băut un pahar de alcool, bărbatul a plecat cu bicicleta spre locul unde știa că fata se află cu animalele, sperând, spune el, într-o împăcare.
Pe drumul de întoarcere spre sat, bărbatul spune că s-a enervat la culme în clipa în care tânăra, exasperată că este urmărită, l-ar fi amenințat că îi va spune mamei sale că a violat-o. Acest lucru l-a înfuriat gândindu-se că va putea ajunge din nou la închisoare, având antecedente penale.
A urmărit-o în lanul de rapiță, a trântit-o la pământ și, într-o fracțiune de secundă, a scos briceagul pe care îl purta mereu la el pentru treburile de la fermă. Apoi a stat ascuns mai bine de 6 ore în rapiță, până când a fost descoperit de polițiștii care îl căutau.
Judecătorii au decis arestarea preventivă a acestuia, mai ales că bărbatul a fost eliberat condiționat anul trecut, după ce a executat o pedeapsă de peste 16 ani pentru omor și tâlhării.