Antena 3 CNN › Actualitate › Social › Norvegia caută angajați în România. Sunt, în total, 31.252 de locuri de muncă disponibile în țară și în Europa

Norvegia caută angajați în România. Sunt, în total, 31.252 de locuri de muncă disponibile în țară și în Europa

D.C.
2 minute de citit Publicat la 12:07 11 Noi 2026 Modificat la 12:08 11 Noi 2026
Norvegia caută angajați în România pentru prelucrarea somonului FOTO: Getty Images

Un număr de 31.059 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 193 de posturi vacante, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Locuri de muncă în România

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru conducător auto transport rutier (4.353), manipulant mărfuri (1.304), agent de securitate (1.277), muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor (1.231), curier (1.221), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (1.193) şi lucrător comercial (997).

De asemenea, sunt disponibile 655 de posturi pentru muncitor necalificat la întreţinerea de drumuri, şosele, poduri, baraje, 579 pentru montator subansamble şi 512 pentru agent curăţenie clădiri şi mijloace de transport.

Din cele 31.059 de locuri de muncă vacante declarate de angajatori, 2.095 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate, manager, consilier, expert, inspector, referent, economist în economie generală, medic în diverse specializări, programator etc.), 6.170 persoanelor cu studii liceale sau postliceale (agent de securitate, asistent medical generalist, agent de vânzări, asistent personal al persoanei cu handicap grav, agent servicii client etc.) şi 7.108 persoanelor cu studii profesionale (conducător auto transport rutier, sudor, operator la maşini-unelte cu comandă numerică, maşinist la maşini pentru terasamente, lucrător comercial etc.).

Restul de 15.686 de locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, pentru ocupaţii precum manipulant mărfuri, muncitor necalificat la asamblarea şi montarea pieselor, muncitor necalificat în construcţii, muncitor necalificat la întreţinerea de drumuri şi curier.

ANOFM precizează că baza de date este dinamică şi se actualizează în timp real, în funcţie de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor şi de numărul repartiţiilor emise în vederea ocupării acestora.

Locuri de muncă în Norvegia și alte țări din Spaţiul Economic European

În ceea ce priveşte oferta locurilor de muncă din Spaţiul Economic European, cele mai multe posturi sunt disponibile în Norvegia - 82, pentru lucrători în producţie la prelucrarea somonului, muncitori în construcţii şi tractorişti.

În Polonia sunt disponibile 50 de locuri de muncă pentru muncitori în producţia de prelucrare a peştelui, iar în Republica Cehă sunt oferite 20 de posturi pentru operatori pe linia de producţie, la asamblarea echipamentelor mecanice.

Totodată, angajatorii din Irlanda pun la dispoziţie 20 de locuri de muncă pentru culegători de fructe, lucrători în centre de ambalare şi lucrători necalificaţi în agricultură, în timp ce în Olanda sunt vacante 16 posturi pentru inspectori veterinari şi lucrători în sere.

Alte cinci locuri de muncă sunt disponibile în Suedia, pentru operatori CNC şi sudori. 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole