Antena 3 CNN › Actualitate › Nuclearelectrica a numit un nou director tehnic la Cernavodă, după problemele de la reactorul 1. Cine este Bogdan Deaconu

Nuclearelectrica a numit un nou director tehnic la Cernavodă, după problemele de la reactorul 1. Cine este Bogdan Deaconu

I.C.
4 minute de citit Publicat la 17:10 12 Noi 2026 Modificat la 17:11 12 Noi 2026
Centrala Nucleară Cernavodă. Foto: Hepta

Nuclearelectrica a anunțat joi că Bogdan Deaconu va prelua funcția de director tehnic al centralei nucleare de la Cernavodă, începând cu 1 decembrie 2026. Acesta îl va înlocui pe Dumitru Benchea, după ce Unitatea 1 a fost deconectată din nou de la Sistemul Energetic Național, la numai trei zile de la repornire. Noul director are 13 ani de experiență în industria nucleară și a lucrat inclusiv pentru o organizație internațională care evaluează performanța centralelor nucleare.

Schimbarea conducerii tehnice vine după problemele care au afectat funcționarea Unității 1 de la Cernavodă. Luni seară, reactorul a fost deconectat de la rețeaua națională de electricitate din cauza unei defecțiuni la un echipament din partea clasică a centralei, la doar trei zile după ce fusese repornit. Nuclearelectrica a precizat că incidentul nu a pus în pericol securitatea nucleară, personalul sau mediul înconjurător.

Compania a anunțat încă de luni că va schimba directorul tehnic, iar joi a confirmat numele celui care va prelua funcția.

Potrivit Nuclearelectrica, Bogdan Deaconu va avea ca principală responsabilitate îmbunătățirea funcționării echipamentelor și prevenirea problemelor tehnice care ar putea duce la noi opriri ale reactoarelor. Compania spune că își dorește ca centrala de la Cernavodă să revină la nivelul de performanță pentru care s-a remarcat de-a lungul anilor.

Cine este Bogdan Deaconu, noul director tehnic al centralei de la Cernavodă

Bogdan Deaconu este inginer și lucrează în industria nucleară de 13 ani. O mare parte din carieră și-a petrecut-o chiar la centrala de la Cernavodă, unde a avut responsabilități legate de verificarea și întreținerea unor componente importante ale reactoarelor.

Și-a început cariera în 2013, la RATEN-CITON, unde s-a ocupat de proiectarea și analiza sistemelor centralei. Din 2016 a lucrat la Cernavodă, fiind implicat în programele de supraveghere și evaluare a componentelor critice ale reactoarelor.

Între 2019 și 2024, a coordonat programul de prelungire a duratei de viață a Unității 1, unul dintre proiectele importante pentru continuarea funcționării centralei.

Deaconu are și experiență internațională. Timp de doi ani a lucrat la Institute of Nuclear Power Operations (INPO), o organizație specializată în evaluarea performanței și siguranței operaționale a centralelor nucleare. Acolo a analizat modul în care funcționează echipamentele și sistemele unor centrale, pentru a identifica din timp problemele care le-ar putea afecta activitatea.

Noul director spune că experiența acumulată atât la Cernavodă, cât și în străinătate îl va ajuta să îmbunătățească activitatea centralei.

„CNE Cernavodă a demonstrat, de-a lungul anilor, că îşi merită locul în topul celor mai performante centrale nucleare din lume. Acesta este standardul la care ne raportăm”, a declarat Bogdan Deaconu.

El a explicat că, pentru a menține o centrală nucleară la un nivel ridicat de performanță, este important ca problemele să fie identificate înainte să devină grave, echipamentele să fie bine întreținute, iar echipele să lucreze eficient.

„Echipa de la CNE Cernavodă are competenţa şi angajamentul necesare pentru a-şi reconfirma performanţa la nivel tehnic. Rolul meu este să creez cadrul în care atuurile echipei să se transforme în rezultate vizibile şi sustenabile”, a mai spus acesta.

Ce se întâmplă cu fostul director tehnic, Dumitru Benchea

Deși va fi înlocuit din funcție, Dumitru Benchea nu va fi concediat, potrivit explicațiilor oferite miercuri de directorul general al Nuclearelectrica, Mihai Laurențiu Gioară.

Acesta a declarat că activitatea fostului director tehnic este evaluată, după defecțiunea care a dus la oprirea Unității 1, dar că Benchea va putea continua să lucreze în cadrul companiei.

„Nu am dat omul afară. Există un raport intern despre care nu vă pot spune acum, în acest cadru, și o să analizăm și revenim cu informații”, a spus Mihai Laurențiu Gioară, la finalul reuniunii Comandamentului Energetic.

Șeful Nuclearelectrica a explicat că verificările vizează modul în care au fost respectate planurile de întreținere și verificare a echipamentelor importante ale centralei.

„Este vorba despre respectarea și urmărirea planurilor de mentenanță asupra echipamentelor critice. Respectarea planurilor de mentenanță e mai mult decât o procedură”, a precizat acesta.

Gioară a subliniat că Dumitru Benchea este un specialist cu experiență și că își va găsi în continuare locul în echipa Nuclearelectrica. Totuși, compania consideră necesară o schimbare la conducerea tehnică pentru a îmbunătăți întreținerea echipamentelor și modul în care sunt gestionate eventualele defecțiuni.

Cauzele exacte ale incidentului de luni urmează să fie stabilite printr-un raport separat.

Repornirea reactorului 1 de la Cernavodă a fost amânată cu o zi

Schimbarea directorului tehnic are loc într-o perioadă în care centrala de la Cernavodă încearcă să reia funcționarea normală a ambelor unități.

Unitatea 1 a fost oprită controlat pe 28 iulie, din cauza debitului scăzut al Dunării, și a revenit în Sistemul Energetic Național vineri, 6 noiembrie. Numai trei zile mai târziu, luni seară, reactorul a fost deconectat din nou, de această dată din cauza unei defecțiuni tehnice.

Inițial, Nuclearelectrica anunțase că Unitatea 1 va fi reconectată joi, însă lucrările de remediere au durat mai mult decât era estimat.

Miercuri, compania a transmis că reconectarea a fost amânată pentru vineri, iar reactorul ar urma să ajungă la puterea nominală sâmbătă.

Reprezentanții Nuclearelectrica au explicat că lucrările sunt realizate cu respectarea tuturor procedurilor de securitate nucleară și că întârzierea este necesară pentru finalizarea în siguranță a reparațiilor.

Între timp, Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă a fost reconectată miercuri la Sistemul Energetic Național, după ce și repornirea acesteia fusese amânată cu o zi.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole