Antena 3 CNN Actualitate Social Patron Colectiv: Vreau să plătesc doar pentru greşelile mele

Patron Colectiv: Vreau să plătesc doar pentru greşelile mele

Unul dintre patronii clubului Colectiv spune că tragedia s-ar putea repeta dacă nu se vor lua măsuri. În 2015, 65 de omani au murit, iar alte câteva sute de oameni au fost mutilaţi pe viaţă.

„Este cel mai urât coşmar posibil, nu pot să-l caracterizez altfel, cel mai urât coşmar”, spune Costin Mincu, unul dintre cei trei patroni ai clubului Colectiv.

„Speranţa mea este ca judecătorii care vor judeca să îşi dorească să afle adevărul pentru că eu asta înţeleg eu judecată, prima dată să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat, după care să ne dăm seama cine şi ce responsabilităţi avea şi cum am mai spus atâta timp cât judecătorii vor înţelege că am avut responsabilităţi înţeleg să răspund pentru ele, dar nu îmi doresc şi nu accept ideea că aş putea fi făcut responsabil şi ar trebui să plătesc eu pentru greşelile altora. Vreau să plătesc doar pentru greşelile mele”, a mai spus Costin Mincu.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: colectiv patron club
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are