Săptămâna această pare că va fi una definitorie pentru relația dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană. Există chiar speranțe că umbra lungă a Brexitului va începe să se retragă iar relațiile UK-UE să evolueze de la a fi doar cordiale și politicoase. După zece ani de la votul pentru Brexit și o perioadă lungă de negocieri și discuții privind ruperea efectivă a țării de bloc, relația dintre cei doi parteneri are șanse să se schimbe substanțial pentru prima oară.
Prim-ministrul Andy Burnham pleacă la Bruxelles pentru a participa la un summit îndelung promovat, vineri, după ce a promis o „nouă abordare” în relația cu UE.
Burnham a promis că nu Regatul nu va mai avea o poziție de adversar în raport cu Uniunea și că va prefera o abordare „constructivă și pozitivă”. El a vorbit deja despre o relansare majoră a relațiilor cu Uniunea Europeană și chiar a deschis calea unei posibile reveniri a Regatului Unit în UE, la un deceniu după ce britanicii au votat pentru ieșirea din Uniune.
Cu toate acestea, cele două tabere politice continuă să aibă numeroase percepții fundamental greșite una despre cealaltă. Politico a discutat cu oficiali și experți de ambele părți pentru a înțelege relațiile care influențează summitul de vineri, dedicat „resetării” relațiilor, dar și perspectivele de viitor.
Liderii europeni nu se mai gândesc atât de mult la britanici
În urmă cu șapte sau opt ani, Brexitul ocupa prima pagină a ziarelor de ambele părți ale Canalului Mânecii. Acum nu prea.
Responsabilii politici de la Bruxelles se confruntă cu aceleași provocări dificile care le dau bătăi de cap omologilor lor de la Londra. În funcție de zi, poate fi vorba despre Donald Trump, AI, schimbările climatice sau capacitatea industrială a Chinei.
„Mai puțin de 1% din activitatea mea are legătură cu Regatul Unit”, a declarat un diplomat european anonim. „De fapt, mult mai puțin”.
Totuși, această situație nu trebuie exagerată. Oficialii UE precizează că, atunci când a fost nevoie să colaboreze cu guvernul britanic, au făcut-o cu plăcere.
La Bruxelles există echipe întregi de oameni a căror activitate constă în negocierea cu Regatul Unit. Dar există și echipe întregi care negociază cu Filipine.
Regatul Unit rămâne un aliat important al UE, motiv pentru care vineri este organizat un summit special dedicat clarificării detaliilor relației de după Brexit.
Ușa rămâne deschisă pentru o cooperare mai strânsă, dar UE nu stă lângă telefon așteptând un apel de la Londra.
Pe vremea când era membru al UE, Regatul Unit era unul dintre marii contributori neți la bugetul Uniunii. În prezent, însă, nu dispune de prea mulți bani de cheltuit.
„Avem nevoie de mai mulți bani”, a fost răspunsul concis al prim-ministrului ceh Andrej Babis, întrebat luna trecută dacă Regatul Unit ar putea reveni în UE.
De la criza financiară mondială, finanțele publice britanice se află într-o stare aproape permanentă de dificultate. Iar disputele politice privind cheltuielile publice din Regatul Unit nu sunt întotdeauna înțelese în străinătate.
Din acest motiv, negociatorii europeni au apreciat în mod repetat greșit disponibilitatea omologilor britanici de a contribui financiar la diferite proiecte.
Această neînțelegere a provocat anul trecut un eșec major al negocierilor, când discuțiile privind participarea Regatului Unit la programul european de reînarmare SAFE s-au prăbușit neașteptat din cauza contribuției financiare.
„Mulți oameni consideră că a fost o greșeală uriașă”, a declarat un al doilea diplomat european. Cele două părți aveau așteptări foarte diferite privind suma pe care ar fi putut-o plăti britanicii.
Problema banilor a complicat și pregătirile pentru summitul din această săptămână. Guvernul britanic s-a opus unei solicitări de reducere a taxelor universitare pentru cetățenii UE care studiază în Regatul Unit, argumentând că ar trebui să găsească alte surse pentru a acoperi deficitul astfel creat în bugetele universităților.
Comisia Europeană nu este atotputernică
În 1988, Margaret Thatcher critica vehement perspectiva unui „superstat european care exercită o nouă dominație de la Bruxelles”.
Pentru unii britanici, câteva decenii mai târziu, ieșirea din UE a reprezentat o revoltă împotriva „birocrației autoritare” de la Bruxelles.
Însă, percepția potrivit căreia Comisia Europeană este principalul adversar al Regatului Unit în relația cu UE poate îngreuna uneori înțelegerea modului în care este distribuită, în realitate, puterea.
„Comisia stabilește regulile jocului în relațiile cu țările terțe, până când nu o mai face”, a declarat David Henig, director pentru Regatul Unit al centrului de analiză European Centre for International Political Economy.
Potrivit lui Henig, statele membre preiau de regulă controlul „la începutul și la sfârșitul procesului de negociere”, atunci când stabilesc mandatul Comisiei și când aprobă acordul final.
„Acum ne aflăm în această a doua etapă, când dinamica se schimbă”, a explicat el, referindu-se la actualele negocieri pentru relansarea relațiilor dintre UE și Regatul Unit.
Comisia Europeană are numeroase responsabilități și dispune adesea de libertate de acțiune. Însă, atunci când statele membre își doresc ceva, de regulă obțin acel lucru.
Săptămâna trecută a dat un exemplu clar: oficialii europeni au negociat o poziție de compromis privind taxele universitare, dar ambasadorii statelor membre au decis, ulterior, să înăsprească această poziție.
Este o dinamică ce i-ar putea nedumeri pe unii observatori britanici, dar cu care britanicii ar face bine să se obișnuiască.
Statele membre vor avea ultimul cuvânt și în cazul în care Regatul Unit va solicita, în cele din urmă, să revină în UE, chiar dacă negocierile propriu-zise ar fi conduse de Comisie.
Tinerii nu reprezintă o prioritate atât de mare pentru guvernul britanic
Când UE a propus pentru prima dată, în 2024, un program de mobilitate pentru tineri după Brexit, care să le permită acestora să locuiască pentru perioade limitate în Regatul Unit sau în țările UE, atât Partidul Laburist, cât și Partidul Conservator au respins imediat ideea.
Puși să aleagă între oportunități pentru tineri și riscul de a-i nemulțumi pe alegătorii eurosceptici preocupați de migrație, mulți politicieni de la Londra au considerat că răspunsul era evident.
Când a devenit clar că introducerea acestui program reprezenta o condiție esențială pentru europeni, reacția britanicilor a fost una de nedumerire.
În discuții neoficiale, unii politicieni și consilieri britanici păreau sincer surprinși: de ce acordă europenii atât de multă importanță acestui subiect?
„Regatul Unit a perceput programul de mobilitate pentru tineri doar ca pe o cerere a UE, pentru că nimeni nu îi asculta pe tineri”, a susținut Maurizio Cuttin, membru în conducerea Youth Council UK.
„Îmi amintesc că oficialii îmi spuneau că nu avem nevoie de Erasmus+ sau de un program de mobilitate pentru tineri”.
Pentru UE, extinderea oportunităților oferite tinerilor reprezenta un obiectiv important în sine, dar avea și avantaje concrete.
Programul ar fi permis menținerea a ceea ce oficialii numesc, într-un limbaj diplomatic, „contactele directe între oameni” în relația cu Regatul Unit după Brexit.
Persoanele care lucrează în structurile UE au studiat sau au lucrat, de regulă, în străinătate și consideră asemenea experiențe un instrument de influență diplomatică și culturală.
Ambele părți rămân traumatizate de Brexit
Există totuși cel puțin un punct asupra căruia cele două părți sunt de acord: procesul dificil al Brexitului a lăsat urme adânci de ambele părți.
„Există foarte mulți oameni traumatizați de Brexit aici, în Uniunea Europeană”, a declarat, la începutul acestei luni, șefa diplomației europene, Kaja Kallas.
Nu este prima care spune acest lucru. La Bruxelles, ideea Brexitului ca traumă a devenit deja o expresie frecventă.
În parte, trauma a fost provocată de șocul politic al ieșirii Regatului Unit din UE. Dar a contat și faptul că un singur subiect a dominat dezbaterea politică timp de mai mulți ani, în detrimentul altor probleme.
Reacțiile UE la orice inițiativă britanică de apropiere ar trebui înțelese și prin prisma observației făcute de Kallas.
Deși britanicii nu ar descrie neapărat situația în aceiași termeni, este o experiență comună celor două capitale.
Ani la rând, politicienii britanici au făcut tot posibilul să evite redeschiderea dezbaterii fundamentale despre relația cu Europa, chiar și atunci când existau dovezi că o asemenea discuție ar putea aduce avantaje economice.
Burnham, al șaptelea prim-ministru britanic de la referendumul pentru Brexit, și-a propus să schimbe această situație.
Pentru ca Regatul Unit să depășească atitudinea defensivă adoptată după Brexit, va trebui să convingă o Uniune Europeană încă marcată de experiențele trecutului să aibă din nou încredere și un electorat obosit că merită să redeschidă răni vechi, în ciuda disconfortului pe care acest lucru l-ar putea provoca.