Antena 3 CNN › International News › Primul anunț al Casei Albe după discuția dintre Joe Biden și Vladimir Putin

Primul anunț al Casei Albe după discuția dintre Joe Biden și Vladimir Putin

Cerasela Stafie
1 minut de citit Publicat la 21:35 07 Dec 2021 Modificat la 22:54 07 Dec 2021
Primul anunț al Casei Albe după discuția dintre Joe Biden și Vladimir Putin Sursa foto: Twitter/ MFA Russia

Președintele american Joe Biden și președintele rus Vladimir Putin au vorbit timp de aproximativ două ore, printr-un un apel video securizat, marți. Discuția se anunța a fi una extrem de importantă pentru cei doi lideri, pe fondul tensiunilor crescânde dintre Rusia și Ucraina.

Casa Albă a transmis un prim comunicat cu privire la ce au discutat cei doi șefi de stat. Biden „a exprimat îngrijorarea profundă a Statelor Unite și a aliaților noștri europeni cu privire la escaladarea forțelor Rusiei din jurul Ucrainei și a precizat că SUA și aliații noștri vor răspunde cu măsuri economice și de altă natură puternice în cazul escaladării militare”.

De asemenea, el „și-a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a cerut detensionarea și revenirea la diplomație”, a mai transmis Casa Albă.

Cei doi președinți și-au însărcinat echipele să continue discuția lor, Casa Albă adăugând că „SUA o vor face în strânsă coordonare cu aliații și partenerii”.

Pe lângă problema Ucrainei, Putin și Biden au discutat și despre „dialogul SUA-Rusia privind stabilitatea strategică, despre securitatea cibernetică, precum și cooperarea în privința problemelor regionale, precum Iranul”.

O fotografie de la Casa Albă, de la întâlnire, a arătat că secretarul de stat Antony Blinken, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan și directorul principal pentru Rusia și Asia Centrală Eric Green s-au așezat lângă Biden în Situation Room în timpul apelului video.

Întâlnirea a început la 17:07 și s-a încheiat la 19:08 (orele României).

Etichete: Casa Alba Joe Biden
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole