Antena 3 CNN Politică Ședință de Guvern pentru primele tăieri. Ilie Bolojan anunță că încep restructurări în companiile de stat

Ședință de Guvern pentru primele tăieri. Ilie Bolojan anunță că încep restructurări în companiile de stat

G.M.
3 minute de citit Publicat la 13:07 27 Iun 2025 Modificat la 17:04 27 Iun 2025
Premierul Ilie Bolojan va anunța vineri măsurile de austeritate.FOTO Guvernul României

Guvernul s-a reunit în ședință vineri, ca să adopte primele măsuri de austeritate pentru a face economii la buget. Ordonanța de Urgență pregătită de Executiv prevede plafonări ale sporurilor acordate bugetarilor. Din cauza acestor măsuri, tensiunea socială este crescută, iar sindicatele amenință cu protestele. La începutul ședinței, Ilie Bolojan a anunțat că vor începe restructurări în companiile din subordinea ministerelor, pe criterii de performanță și eficiență.

UPDATE 15.00. Ședința de Guvern s-a încheiat. La ora 16.00 vor fi făcute declarații despre măsurile adoptate.

UPDATE 14.10 A început ședința de Guvern. Ilie Bolojan a făcut declarații.

"Este un preambul al pregătirii pachetului de măsuri privind cele două urgențe pe care le avem în următoarele două săptămâni – deficitul și accesarea fondurilor europene.

Urmează să discutăm în fiecare ședință de guvern din perioada următoare despre adoptarea de măsuri care să atace aceste urgențe privind scăderea cheltuielilor de funcționare, creșterea veniturilor, prioritizarea investițiilor și îndeplinirea jaloanelor ca să accesăm cât mai mult din fonduri PNRR.

O direcție importantă, în următoarele două săptămâni va fi restructurarea companiilor de stat. Într-o ședință viitoare vom aproba bugetele de cheltuieli ale companiilor din subordinea Ministerelor, ca să includă indicatori de performanță și criterii de eficiență clare ca și în această zonă să avem rezultate", a spus el.

UPDATE 13.30. Consiliul Economic și Social (CES) a scos de pe ordinea de zi proiectul de OUG cu măsurile de austeritate care urmează să fie adoptat vineri de Guvern. Avizul CES este consultativ, dar e obligatoriu pentru adoptarea unui act normativ.

Planul CES a decis vineri să scoată de pe ordinea de zi proiectul de OUG pentru că timpul de analiză a fost scurt și, procedural, nu a avut avizul a minim 3 comisii de specialitate (care au cerut amânare).

Dacă OUG se adoptă fără avizul CES, actul normativ poate fi atacat la Curtea Constituțională.

"Avizul CES e obligatoriu, chiar dacă e consultativ. Lipsa avizului înseamnă că, practice, ordonanța nu se poate aproba. Dacă se aprobă OUG în lipsa avizului, oricine ridică o exeptie de neconstituționalitate, având în vedere practica CCR, riscăm ca OUG să fie declarată necontituțională, adică se duce țara în faliment.

Nu statul a făcut deficit, ci decidenții politici. Nu putem pe termen scurt să nu ajustăm și cheltuielile și ventiurile, altfel urmează rele mult mai mari", a explicat la Antena 3 CNN consultantul fiscal Gabriel Biriș.

Știrea inițială

Este presiune uriașă economic și în contextul în care, de la 1 iulie, vor urma scumpiri în lanț, după expirarea unor plafonări de preț.

Guvernul Bolojan, potrivit informațiilor Antena 3 CNN, se pregătește să taie din aceste sporuri, iar primul micșorat va fi sporul „de antenă”, care în prezent este de la 15% din salariu, dar nu poate depăși 1.500 de lei brut. 

Executivul îl va reduce la 300 de lei brut, respectiv 172 de lei net/lună, iar economia la bugetul statului va fi de 1,53 miliarde de lei. 

Lista sporurilor de la stat

Spor de vechime: între 5% și 25% din salariu
Spor de fonduri europene: 50% din salariu
Spor de doctorat: 50% din salariu
Spor de antenă: 15% din salariu
Spor de noapte: 25% din salariu
Spor de stres: 1.000 lei lunar
Spor pentru praf, calculator sau pentru radiațiile de la antenele de satelit: până la 1.500 de lei lunar
Spor de bucătărie, pentru un bucătar-şef: 100% din salariu 

De la data de 1 iulie va expira plafonarea prețurilor la energie, ceea ce va duce la scumpiri. Guvernul Bolojan vrea îi ajute pe consumatorii vulnerabili prin acordarea unui tichet de 50 de lei/lună ca ajutor pentru plata facturilor. Potrivit surselor Antena 3 CNN, premierul Ilie Bolojan a propus inițial acordarea unui ajutor de 37 de lei. Impactul acestei măsuri la bugetul statului este de un miliard de lei. 

Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, Guvernul Bolojan va crește norma didactică pentru profesori și sporul de grad va fi diminuat. 

Guvernul vrea să schimbe modul de calcul al fondului de burse astfel încât acesta să fie raportat la valoarea brută a salariului minim pe economie, nu la cea brută cum prevede legislația actuală. Măsura ar duce la diminuarea burselor cu 40%, potrivit studenților, şi la reducerea beneficiarilor. De asemenea, în educație vor rămâne doar două burse: de merit și sociale.

Începând cu 1 iulie 2025, românii se vor confrunta cu un nou val de scumpiri, odată ce măsurile de plafonare a prețurilor la alimentele de bază, energie electrică și polițele RCA vor expira.

Reprezentanții tuturor confederațiilor sindicale se vor întâlni luni dimineață ca să decidă planul de răspuns la măsurile de austeritate pe care le vizează Guvernul. De altfel, vineri, BNS a înștiințat deja Comisia Europeană cu privire la proiectul de OUG cu tăierile de sporuri. Întâlnirea sindicaliștilor va avea loc luni la ora 8.30.

Guvernul a decis să prelungească plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni. Astfel că reglementarea impusă în luna august 2023 pentru a controla scumpirile rămâne în vigoare până la 30 septembrie. În prezent, această decizie este în vigoare pentru 17 produse.

 

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole