Antena 3 CNN International News Hamas a executat civili după ce i-a luat ostatici, în apropiere de frontiera cu Gaza

Hamas a executat civili după ce i-a luat ostatici, în apropiere de frontiera cu Gaza

Cel puțin patru civili au fost uciși în timp ce se aflau în custodia Hamas, în apropiere de granița cu Gaza.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Informația este transmisă de CNN, care a geolocalizat și analizat imagini relevante în acest sens.

O înregistrare video realizată în kibuțul Be'eri din sudul Israelului arată combatanți islamiști înarmați, având pe fundal mașini incendiate și un buldozer.

Spre finalul înregistrării, care a fost publicată pe un canal Telegram afiliat Hamas, pot fi văzute patru cadavre întinse pe jos.

Un alt clip video geolocalizat anterior de CNN arăta cinci civili israelieni luați prizonieri de militanți înarmați aproximativ în același loc (foto interior).

Citește și: Israelul a bombardat în Gaza azi-noapte și pregătește ofensiva terestră împotriva Hamas. Numărul victimelor în a treia zi de război depășește 1000

O analiză a videoclipurilor realizată de CNN a stabilit că persoanele escortate de militanții înarmați și cadavrele din cealaltă înregistrare aveau haine și tunsori identice.

Nu este clar ce s-a întâmplat cu cel de-al cincilea ostatic.

Be'eri se află la cinci kilometri de granița estică a Fâșiei Gaza.

Ultimele informații arată că militanții Hamas au luat ostatici peste 100 de israelieni, inclusiv ofițeri de rang înalt din armată, după cum a afirmat, duminică, un purtător de cuvânt al grupării.

Se presupune că ostaticii se află în Gaza, dar nu se cunoaște soarta lor.

Foto: cadavrul unui civil ucis în orașul Sderot

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!