Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit în fiecare an pe 17 ianuarie de Biserica Ortodoxă, fiind una dintre cele mai importante figuri ale creștinismului timpuriu.
Considerat întemeietorul monahismului creștin, Sfântul Antonie este cinstit pentru viața sa ascetică, credința neclintită și luptele duhovnicești care au devenit simboluri ale rezistenței spirituale.
Cine a fost Sf. Antonie cel Mare
Sfântul Antonie cel Mare s-a născut în anul 251, în Egipt, într-o familie înstărită. Rămas orfan la o vârstă fragedă, el a ales să-și împartă averea săracilor și să ducă o viață de rugăciune și nevoință, retrăgându-se în pustiu. Inspirat de cuvintele Evangheliei, Antonie a renunțat complet la bunurile materiale, dedicându-se unei existențe austere.
Este considerat părintele monahismului, deoarece exemplul său a atras numeroși ucenici care au ales viața ascetică. Deși a trăit retras, Sfântul Antonie a avut o influență majoră asupra comunităților creștine, fiind căutat pentru sfaturi duhovnicești.
Viața sa a fost marcată de lupte spirituale intense, descrise în scrierile vremii ca ispite și confruntări cu forțele răului. Sfântul Antonie a murit la vârsta de 105 ani, lăsând în urmă un model de credință și smerenie.
Tradiții pe 17 ianuarie
Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare este însoțită de numeroase tradiții populare, mai ales în mediul rural.
Ziua de 17 ianuarie este considerată una de protecție împotriva bolilor, în special a celor care afectează animalele, Sfântul Antonie fiind cunoscut în tradiția populară drept ocrotitor al acestora.
În multe zone, oamenii evită munca grea, considerând că nerespectarea sărbătorii poate aduce ghinion sau necazuri.
Se obișnuiește aprinderea de lumânări și participarea la slujbele religioase, pentru sănătate și liniște sufletească.
De asemenea, credincioșii se roagă Sfântului Antonie pentru alungarea ispitelor și pentru întărirea credinței.