Antena 3 CNN Actualitate Religie Sfântul Luca, ocrotitorul bolnavilor. Rugăciunea care face minuni pentru cei aflați în suferință

Sfântul Luca, ocrotitorul bolnavilor. Rugăciunea care face minuni pentru cei aflați în suferință

de S.T.    |   

Sfântul Luca, ocrotitorul bolnavilor, este cinstit de ortodocși pe 11 iunie. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât în anul 2013 înscrierea Sfântului Luca al Crimeei în calendarul Bisericii noastre, cu ziua de pomenire 11 iunie.

Rugăciune către Sfântul Luca al Crimeii, făcătorul de minuni, pentru cei ce sunt bolnavi

 

Sfinte Ierarh mărturisitor, învăţătorule al adevărului şi doctore fără de arginţi Luca, ţie plecăm genunchii sufletului şi ai trupului şi căzând la cinstitele şi tămăduitoarele tale moaşte pe tine te rugăm precum fiii pe tatăl lor: auzi-ne pe noi, păcătoşii, cinstite părinte, şi du rugăciunea noastră la Milostivul şi Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca unul care stai înaintea Lui dimpreună cu sfinţii toţi. Credem că ne iubeşti cu aceeaşi dragoste cu care ai iubit pe fraţii tăi când vieţuiai în această lume.

Meşteşugul doctorilor stăpânind, în multe rânduri cu ajutorul harului suferinţele celor bolnavi ai vindecat, iar după cinstita ta adormire Stăpânul tuturor a arătat moaştele tale izvor de tămăduire: că felurite neputinţe se vindecă şi putere se dăruieşte celor ce cu evlavie le sărută şi cer dumnezeiasca ta mijlocire. Pentru aceasta, ne rugăm cu căldură ţie, care ai primit harul tămăduirilor: pe fratele nostru (numele) cel bolnav şi cumplit înviforat de suferinţă cercetează-l şi vindecă-l de neputinţa ce-l stăpâneşte. Cu totul cinstite şi preasfinte Părinte Luca, nădejde a celor bolnavi, care zac în patul durerii, nu uita de fratele nostru (numele) şi dăruieşte-i vindecare, iar nouă tuturor cele spre bucurie, ca şi noi dimpreună cu tine să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, o Dumnezeire şi o Împărăţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Sursa: doxologia.ro

Subiecte în articol: rugaciune doctor Biserica Ortodoxa Romana
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!