Antena 3 CNN Externe Starmer îl atacă dur pe Trump, după declarația despre trupele NATO care au luptat în Afganistan: „Jignitoare și revoltătoare”

Starmer îl atacă dur pe Trump, după declarația despre trupele NATO care au luptat în Afganistan: „Jignitoare și revoltătoare”

A.O.
4 minute de citit Publicat la 18:57 23 Ian 2026 Modificat la 21:29 23 Ian 2026
457 militari britanici au murit în Afganistan. Foto: Getty Images

Keir Starmer l-a acuzat pe Donald Trump că a „minimalizat” sacrificiile soldaților britanici care au murit în războiul din Afganistan de-a lungul celor 20 de ani de conflict. Premierul Marii Britanii a spus că declarațiile președintelui american sunt „jignitoare și de-a dreptul revoltătoare” și a sugerat că liderul de la Casa Albă ar trebui să își ceară scuze, relatează BBC. Declarațiile lui Donald Trump potrivit căruia soldații britanici care au luptat în Afganistan, alături de SUA, au fost ținuți „în spatele liniei frontului” au provocat revoltă în Marea Britanie.

„Nu sunt surprins că declarațiile lui Trump au provocat atât de multă durere”, a declarat premierul britanic, adăugând că aceste comentarii ale președintelui american sunt „insultătoare și de-a dreptul revoltătoare”. Keir Starmer a sugerat apoi că Donald Trump le datorează scuze soldaților britanici care au murit pe frontul din Afganistan, luptând alături de SUA. 

Keir Starmer i-a omagiat apoi pe cei 457 militari britanici care au murit în Afganistan, dar și pe cei care au fost răniți în acest conflict, subliniind că nu va uita niciodată sacrificiul și curajul de care au dat dovadă. 

Anterior, un purtător de cuvânt al premierului britanic a declarat că: „președintele (SUA n.red) a greșit atunci când a minimalizat rolul jucat de trupele NATO, inclusiv de forțele britanice în Afganistan. Suntem incredibil de mândri de forțele noastre armate și de sacrificiile pe care le-au făcut”. 

Ce a spus Donald Trump 

Declarațiile lui Trump au provocat revoltă printre politicienii din Marea Britanie. 

Criticii lui Trump au semnalat pierderile omenești suferite de țările NATO care au trimis soldați în Afganistan și lipsa de experiență militară a lui Donald Trump, relatează The Guardian. De altfel, președintele american a fost criticat în trecut pentru că a evitat să fie recrutat în războiul din Vietnam, după ce a fost diagnosticat cu pinteni osoși la călcâie – o afirmație medicală asupra căreia planează îndoieli serioase.

Au fost două seturi de declarații separate care au inflamat spiritele. Președintele SUA a sugerat, într-un interviu acordat joi postului Fox News, că NATO nu ar sprijini Statele Unite dacă i s-ar cere acest lucru. „Nu am avut niciodată nevoie de ei. Vor spune că au trimis niște trupe în Afganistan… și au făcut-o, au stat puțin mai în spate, puțin departe de liniile frontului”, a declarat el.

De asemenea, vorbind miercuri la Davos, el a făcut afirmații similare la adresa alianței militare formate din 32 de membri, spunând: „Îi cunosc pe toți foarte bine. Nu sunt sigur că ar fi acolo. Știu că noi am fi acolo pentru ei. Nu știu dacă ei ar fi acolo pentru noi.”

După aceste declarații, și ministra de Externe a României, Oana Țoiu, a ținut să amintească președintelui american că „singura dată în istoria sa când NATO a fost testat pe baza promisiunii că un atac asupra uneia dintre părți este un atac asupra tuturor a fost după 11 septembrie”, iar „România a răspuns apelului, chiar și fără a fi membră NATO la acea vreme”. 

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a spus lui Donald Trump, la Davos, că se înșală, iar statele NATO ar fi alături de SUA în cazul unui atac și i-a reamintit de soldații care au murit luptând alături de SUA. 

„Este un lucru pe care te-am auzit spunându-l ieri și astăzi. Nu ești absolut sigur că europenii ar veni în ajutorul Statelor Unite dacă ați fi atacați. Lasă-mă să-ți spun: vor veni. Și au făcut-o în Afganistan, după cum știi — pentru fiecare american care a plătit prețul suprem, pentru fiecare doi americani care au plătit prețul suprem, a existat un soldat dintr-o altă țară NATO care nu s-a mai întors la familia sa. 

Din Țările de Jos, din Danemarca, în special, și din alte țări. Așa că poți fi absolut sigur: dacă vreodată SUA vor fi atacate, aliații tăi vor fi alături de tine. Absolut. Există o garanție absolută. Chiar vreau să-ți spun asta, pentru că este important. Mă doare dacă tu crezi că nu este așa. Iar sub conducerea ta, această alianță este mai puternică ca niciodată”, i-a spus Mark Rutte lui Trump. 

Fost pușcaș marin: Partenerii noștri din NATO au servit cu curaj și devotament în prima lini

BBC a contactat un fost pușcaș marin american, care a luptat atât în Irak, cât și în Afganistan. Mick Mulroy, ofițer paramilitar al CIA și, la un moment dat, secretar adjunct asistent al Apărării la Pentagon, a spus că a stat „pe pista de aterizare în timpul transferului solemn al soldaților căzuți, când aceștia se întorceau în țările lor de origine din Europa”.

„Pot spune fără echivoc că partenerii noștri din NATO au servit cu curaj și devotament în prima linie”, a adăugat.

Așa cum spun și alții, Mulroy amintește că singura dată când Articolul 5 al tratatului NATO a fost invocat a fost după atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra New Yorkului și Washingtonului. „Toți americanii ar trebui să onoreze sacrificiile făcute de aliații noștri din NATO în acești 20 de ani de luptă”, adaugă el. „Ei (aliații NATO n.red) au dreptul să fie furioși.”

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole