Departamentul de Război al SUA a solicitat în scris Ministerului Apărării Naționale din România să poată utiliza unele baze aeriene românești pentru operațiunile din Orientul Mijlociu, au declarat surse oficiale pentru Antena 3 CNN. Scrisoarea americanilor va fi prezentată şi aprobată în şedinţa CSAT de miercuri.
Sursele spun că România nu va fi implicată în acțiuni de război.
Este vorba despre amplasarea și tranzitul unor echipamente de logistică și protecția forței.
Propriu zis, ni se solicită prezența unor avioane cisternă (de realimentare în zbor) și staționarea unor echipamente militare (comunicații și radar) necesare trupelor americane ce desfășoară misiuni în Orientul Mijlociu.
Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu e cea mai potrivită pentru acest tip de misiuni. Din 2003, MK este punctul strategic folosit de mai multe ori de forțele militare americane pentru operațiuni în Afganistan, Irak și altele.
Între România și SUA există un Acord privind activitățile Forțelor Statelor Unite staționate pe teritoriul României, intrat în vigoare în decembrie 2005, aprobat de Parlamentul României și promulgat de președinte.
În acest acord sunt prevederi foarte clare despre pre/poziționarea echipamentelor de apărare, bunurilor și materialelor.