Antena 3 CNN Politică Surse: Ce vrea să discute Nicușor Dan la întâlnirea de luni cu cei patru lideri. Guvernul de armistițiu ar putea fi tehnocrat

Surse: Ce vrea să discute Nicușor Dan la întâlnirea de luni cu cei patru lideri. Guvernul de armistițiu ar putea fi tehnocrat

Vasile Marcu
1 minut de citit Publicat la 13:15 09 Iul 2026 Modificat la 13:45 09 Iul 2026
Președintele României, Nicușor Dan. Foto: Hepta

Președintele Nicușor Dan vrea să discute luni dimineață, la întâlnirea informală cu liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare, varianta unui guvern de armistițiu, fie tehnocrat, fie mixt, format din miniștri politici și tehnocrați, au declarat surse pentru Antena 3 CNN.

Cele două variante revin pe masa negocierilor în contextul blocajului politic. Potrivit surselor citate, PSD refuză să îi lase pe liberali să guverneze primii în scenariul rotației unor guverne minoritare, în timp ce PNL nu mai vrea să intre într-o alianță cu PSD.

Surse participante la discuțiile anterioare susțin că ambele formule, guvern tehnocrat sau guvern mixt, au fost acceptate inițial de liberali, la primele consultări cu Nicușor Dan, dar au fost abandonate pe parcursul negocierilor.

Președintele încearcă acum să convingă partidele să accepte una dintre aceste variante, în condițiile în care formulele propuse până acum nu au fost agreate de ambele tabere.

Dacă una dintre soluții va fi acceptată, desemnarea unui nou candidat pentru funcția de premier ar putea avea loc până la sfârșitul săptămânii. Noul guvern ar putea fi apoi învestit în sesiunea extraordinară a Parlamentului, care începe după 20 iulie.

Președintele Nicușor Dan a confirmat mieruri, la Ankara, că luni se va întâlni cu liderii fostei Coaliții PSD-PNL-USR-UDMR și le va cere să îi spună care este soluția lor pentru o majoritate parlamentară. Șeful statului a declarat, la Ankara, că nu va face o nouă nominalizare de premier până când nu va fi sigur că există șanse să treacă de votul Parlamentului. 

De asemenea, Nicușor Dan a adăugat că nu va accepta nicio formulă de majoritate care presupune voturile AUR. 

Nicușor Dan a declarat, la mai bine de o săptămână de când le-a cerut liderilor fostei Coaliții să se întâlnească de câte ori e nevoie până ajung la un compromis, că luni, 13 ulie, așteaptă de la liderii PSD-PNL-USR-UDMR să-i spună ce soluție de majoritate parlamentară au găsit. Totuși, președintele a adăugat că în acest moment nu vede că ar exista o soluție pentru deblocarea crizei politice

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi că fiecare partid din fosta coaliție de guvernare trebuie să "mai lase din orgolii" atunci când discută despre găsirea unei soluții la actuala criză politică.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole