Antena 3 CNN Externe Țările europene în care locuințele s-au scumpit cel mai mult. Doi vecini ai României sunt în top. Mari surprize în evoluția pe 5 ani

Țările europene în care locuințele s-au scumpit cel mai mult. Doi vecini ai României sunt în top. Mari surprize în evoluția pe 5 ani

A.I.
3 minute de citit Publicat la 23:45 08 Oct 2025 Modificat la 23:49 08 Oct 2025
Prețurile locuințelor au crescut în ritm anual în trimestrul II al acestui an în Uniunea Europeană. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Prețurile locuințelor în țările Uniunii Europene au crescut semnificativ în perioada aprilie - iunie din anul curent, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în țări precum Portugalia și Bulgaria, notează presa europeană.

Acesta este cel de-al șaptelea avans consecutiv în ritm anual, menționează sursa citată.

Nominal, prețurile s-au majorat în toate statele Uniunii, cu excepția Finlandei.

După ajustarea cu inflația, costurile au crescut în 21 din 26 de țări.

Șapte țări din UE înregistrează o creștere nominală de peste 10 procente

Potrivit Eurostat, în al doilea trimestru al anului 2025 prețurile locuințelor în UE au crescut în medie cu 5,4% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Șapte țări au înregistrat creșteri de peste 10%. Portugalia (17,1%), Bulgaria (15,5%) și Ungaria (15,1%) au consemnat cele mai mari valori.

Croația (13,2%), Spania (12,8%), Slovacia (11,3%) și Cehia (10,5%) au înregistrat, de asemenea, creșteri de două cifre. 

Finlanda a fost singura țară care a înregistrat o scădere, prețurile locuințelor scăzând cu 1,3% față de aceeași perioadă a anului precedent.

În trei țări, locuințele s-au scumpit cu 1 % sau mai puțin: Franța (0,5 %), Suedia (0,7 %) și Cipru (1 %).

În rândul celorlalte economii UE, valorile au fost mai modeste și sub media UE.

În România, majorarea a fost de 4,7%. Germania a înregistrat o creștere de 3,2 %, în timp ce Italia a înregistrat +3,9 %.

Surprize după ajustarea cu inflația

După ajustarea pentru inflație, valoarea medie a creșterii prețurilor la locuințe în Uniunea Europeană a ajuns 2,8%.

Portugalia (14,3%) și Bulgaria (14,1%) și-au adjudecat pozițiile fruntașe.

Ungaria și Spania (9,2% fiecare) la care se adaugă Croația (8,9%) au înregistrat, de asemenea, creșteri semnificative.

"Creșterea prețurilor în termeni reali din Portugalia a fost determinată de cererea puternică din străinătate, în special din partea nomazilor digitali și a expaților care se mută în cadrul programelor de stimulare fiscală și de rezidență, combinată cu o penurie persistentă de locuințe”, a explicat Mikk Kalmet de la Global Property Guide.

El a remarcat că numărul limitat de construcții noi, în special în Lisabona și în regiunile de coastă, a amplificat concurența pentru proprietățile existente, împingând prețurile cu mult peste creșterea veniturilor locale. 

Potrivit Deloitte Property Index 2025, creșterea economică, accesul mai ușor la credite ipotecare și optimismul legat de aderarea la zona euro au jucat un rol semnificativ în recentele creșteri din Bulgaria.

În România, prețurile locuințelor au scăzut, după ajustarea cu inflația

Prețurile locuințelor au scăzut în termeni reali în cinci țări ale blocului. Corecțiile au fost însă modeste.

Finlanda a înregistrat cea mai mare scădere, de 2,6%, urmată de Suedia (1,7%) și România (1,2%).

În Franța (0,1%) și Austria (0,3%), scăderile au fost minime.

Italia (1,8%) și Germania (0,7%) au marcat creșteri modeste.

Evoluția pieței imobiliare pe cinci ani. Într-o țară UE, casele s-au scumpit cu peste 40%. În România, au crescut scăzut cu aproape 14%

Analiza evoluției prețurilor pe termen lung oferă o imagine mai clară a modului în care evoluează piața imobiliară rezidențială.

Între al doilea trimestru al anului 2020 și al doilea trimestru al anului 2025, prețurile reale ale locuințelor au crescut cel mai dramatic în Portugalia, cu 40,6%. 

Toate celelalte țări au prezentat creșteri sub 30% în cei cinci ani.

"Influența pandemiei rămâne un factor cheie, întrucât tot mai mulți angajați și antreprenori pot lucra remote de oriunde, iar regimul fiscal pentru rezidenții neobișnuiți (NHR) a contribuit la popularitatea Portugaliei", spune Alex Koch de Gooreynd de la Knight Frank.

"O nouă tendință a fost creșterea cererii pentru zona rurală mai liniștită din Alentejo, atât din partea investitorilor, cât și a familiilor", a adăugat el. 

Croația (29,9%), Ungaria (29,4%), Lituania (28,8%), Bulgaria (25,1%), Estonia (22,5%) și Slovenia (20,3%) au înregistrat, la rândul lor, avansuri reale puternice.

În schimb, Finlanda a înregistrat cea mai mare scădere în această perioadă, cu prețuri reale în scădere cu 18%, urmată de România (-13,7%) și Suedia (-10%).

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole