Antena 3 CNN International News Viața la 63 de grade sub zero. A fost atinsă cea mai scăzută temperatură din ultimele două decenii

Viața la 63 de grade sub zero. A fost atinsă cea mai scăzută temperatură din ultimele două decenii

Cunoscut drept unul dintre cele mai reci locuri din lume, orașul siberian Iakuțk și-a doborât, săptămâna aceasta, propriul record de temperaturi negative.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

În această localitate minieră cu 350.000 de oameni termometrele au înregistrat -62,7 grade Celsius, la două zile după ce măsurătorile au consemnat -50 de grade Celsius, relatează CNN.

Traiul la astfel de temperaturi prezintă un pericol constant.

La valori negative considerabil mai blânde, de "doar" -28 de grade Celsius, pielea umană îngheață în zece minute, spun specialiștii.

"Nu te pui cu frigul. Te îmbraci corespunzător sau vei avea de suferit", declară un locuitor din Iakuțk de sub două fulare și care a decis să-și protejeze mâinile cu mai multe perechi de mânuși, purtate una peste alta.

Citește și: Șeful ONU: "Omenirea, în ochiul unui uragan de categoria a cincea"

Straturile de haine multiple, "ca o varză", sunt cheia supraviețuirii în această comunitate.

Într-o informare, Universitatea din Iakuțk i-a avertizat pe noii studenți că "nu este recomandat să stea iarna pe străzi, când temperaturile scad sub minus 40 de grade Celsius".

Cu o industrie locală bazată pe extracția diamantelor și cărbunelui, Iakuțk nu este tocmai o destinație turistică, dar este uneori vizitat de temerari care vor să afle cum e viața în cel mai rece oraș din lume, notează CNN.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Foto principală și galerie: imagini din Iakuțk, Siberia, decembrie 2022
 

Subiecte în articol: Iakuțk Siberia
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub control judiciar