Luminița, sora femeii care îi acuză pe medici, s-a stins din viață pe 23 iulie, la Spitalul Județean de Urgență Buzău, acolo unde a ajuns în stare gravă și cu febră.
Din cauza faptului că avea febră, femeia a fost imediat catalogată drept suspect COVID-19, motiv pentru care nu ar fi primit tratamentul pentru boala de care suferea.
"Ea a fost sora mea. Luminita mea. A murit pe 23 iulie la spitalul județean din Buzău. A murit singura ca un caine, deși putea sa mai trăiască. O zi, o săptămână, o lună. A fost dusă la spital cu o salvare și tinuta ore bune la izolare deoarece avea febra si a fost suspectată imediat de covid 19.
Am insistat noi familia sa se ocupe cineva de boala de care suferea iar răspunsul lor a fost: este o asistentă cu ea si asteptam medicul. A fost lăsată multe ore sa agonizeze pana ce sa îndurat un medic sa o duca la terapie intensivă de unde dupa putin timp a si murit. A doua zi noi familia am mers la spital. Ni s-a pus în fața un formular prin care trebuia sa semănăm ca luam la cunoștință că este suspecta de covid 19. De la morga spitalului ni s-a comunicat ca nu o putem lua pana nu vine rezultatul testului.
![]()
Tot în aceeași zi primim un telefon cu număr privat de la un funcționar al spitalului care ne spune sa mergem la morga ca ar mai exista o varianta, aceea de a lua cadavrul in sac si cu sicriul sigilat. Binenteles ca noi nu am fost de acord si le am spus că așteptăm rezultatul testului, rezultat care a venit abia duminica NEGATIV.
Acum va intreb eu pe voi, cei care mi-ati lasat sora sa moara: Cum mai puteti dormi linistiti stiind ca ati lăsat-o singura sa agonizeze? Nu i-ati aprins o lumânare, nu a-ti facut nimic sa-i prelungiti cumva zilele.
Jurământul l-ati uitat? Pentru cei 500 de euro in plus ce va intra în buzunar luna de luna ați uitat sa mai fiti oameni?
Opriți această mizerie. Lăsați-ne sa ne tratăm bolnavi in spitale. Nu ne mai condamnați la moarte! Lăsați oamenii sa-si îngroape morții creștinește. Iar voi, voi toti cei care ati distrus o lume, de atât sa aveti parte: de ceea ce am eu acum in suflet!", a scris Florentina Zaharia într-o postare pe Facebook.