Antena 3 Coronavirus Dr. Valeriu Gheorghiță: În acest moment suntem cu imunizarea la 15%

Dr. Valeriu Gheorghiță: În acest moment suntem cu imunizarea la 15%

de Claudia Popovici    |    01 Apr 2021   •   23:32
Dr. Valeriu Gheorghiță: În acest moment suntem cu imunizarea la 15%

Coordonatorul campaniei de vaccinare COVID-19, Valeriu Gheorghiță, susține că în România imunizarea populației a ajuns la 15% și a anunțat că la alocarea centrelor de vaccinare se va ține cont de acum înainte și de criteriul adresabilității.

„Suntem pe la 15% în acest moment (cu imunizarea-n.r.)”, a spus Valeriu Gheorghiță, joi seara. Acesta susține că dacă procentul rămâne la acest nivel, toate eforturile de până acum ar fi pierdute.

„Nu am reuși ca în perioada următoarelor luni să controlăm așa cum trebuie pandemia, am fi cu același restricții. Posibilitatea ca acest virus să capete noi mutații care nu vor mai fi acoperite de vaccinurile care deja au fost administrate, adică să punem cumva în pericol și beneficiul pe care persoanele vaccinate îl au.

„Virusul ne-a demonstrat până acum că se mișcă mai repede și decât noi”

Dacă apar alte tulpini virale care nu mai sunt acoperite suficient de bine de vaccin am pierdut orice efort pe care l-am făcut. (...) Din păcate virusul ne-a demonstrat până acum că se mișcă mai repede și decât noi și decât deciziile pe care noi le-am luat. Suntem de multe ori în spatele evoluției acestei pandemii și luăm decizii reactive în loc să avem decizii proactive”, a mai spus Valeriu Gheorghiță la Digi24.

Deschiderea noilor de centre de vaccinare se va ține cont de acum înainte și de criteriul adresabilității

„Până la acest moment ce a contat pentru noi în alocarea acestor cabinete și în alocarea centrelor de vaccinare au fost criteriile demografice, ulterior am luat în calcul criteriul epidemiologic, rata de incidență cumulată a cazurilor, iar un alt criteriu, de aici înainte, este adresabilitatea, numărul de persoane înscrise pe liste de așteptare.

În București, unde categoric este nevoie să mai deschidem centre de vaccinare

Și este firesc ca într-un județ unde ai foarte multe persoane înscrise pe liste de așteptare să aloci mai multe centre pentru că acolo este o dorință mai mare de vaccinare și să echilibrezi acest lucru. Cum se întâmplă în București, unde categoric este nevoie să mai deschidem centre de vaccinare”, a mai declarat dr. Valeriu Gheorghiță.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close