Antena 3 CNN Deziluzia optică Deziluzia optică: Călin Popescu Tăureanu

Deziluzia optică: Călin Popescu Tăureanu

Deziluzia optică: Călin Popescu Tăureanu
de S.T.    |    29 Ian 2016   •   19:19

Călin Popescu Tăriceanu a ţinut să ne liniştească, spunându-ne că nu candidează la primăria Capitalei. Probabil că anul ăsta are iar nuntă, n-are timp de candidat, că are de alergat după restaurant, costum de ginerică, mărturii, ce mai e. Dacă ar fi primar, Tăriceanu ar sta pentru prima oară de partea cealaltă a mesei la starea civilă.

Mie mi-ar fi teamă să mă duc la Borcea să mă cunune, că dacă îţi sună telefonul şi ieşi puţin afară, ăsta e în stare să se însoare el cu mireasa până te întorci.


Emisiunea "Deziluzia optică" vă prezintă politicienii într-una dintre puţinele ipostaze în care nu mint: în poze. Şi cum de multe ori o poză face cât o mie de cuvinte, vă invităm în fiecare zi să-i vedeţi pe oamenii politici aşa cum nu şi-ar dori să fie văzuţi: aşa cum sunt în realitate.
 
O emisiune neîncrâncenată, prezentată cu umor de Felix Rache.

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close