Antena 3 CNN Economic Biz News Adrian Vasilescu: Majorarea salariilor e posibilă de la 1 ianuarie 2012, dar cu anumite condiţii

Adrian Vasilescu: Majorarea salariilor e posibilă de la 1 ianuarie 2012, dar cu anumite condiţii

Adrian Vasilescu: Majorarea salariilor e posibilă de la 1 ianuarie 2012, dar cu anumite condiţii
Sursa foto: Foto: INTACT Images
05 Aug 2011   •   11:55

Dacă bugetul va fi făcut în aşa fel încât să aducă o plajă mai largă de venituri bugetare fără creşteri de taxe, atunci este normal ca salariile să fie majorate de la 1 ianuarie 2012, a declarat vineri la RFI consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

"Dacă bugetul va fi construit în aşa fel încât să poată aduce fără creşteri de taxe o plajă mai largă de venituri bugetare, atunci este firesc să se producă de la 1 ianuarie creşterea salariilor bugetare", a răspuns Vasilescu întrebat dacă el consideră că anunţarea măsurii de majorare a salariilor bugetarilor face parte dintr-o strategie electorală.
   
Referitor la campania electorală din 2012, oficialul BNR crede că aceasta va avea "un specific aparte".
   
"Eu aş spune că şi ţara s-a mai trezit şi oamenii vor fi cu ochii pe politicieni şi vor aştepta nu promisiuni, ci analize şi demonstraţii practice, privind modul în care poate fi scoasă România din încurcătura în care a intrat", apreciază consilierul guvernatorului BNR.
   
La mijlocul anului trecut, Executivul a decis reducerea cu 25% a tuturor salariilor din sistemul bugetar.
   
Potrivit strategiei fiscal-bugetare pentru 2012-2014, numărul de posturi va fi redus până anul viitor la 1,24 milioane angajaţi. În decembrie 2010, premierul Emil Boc anunţa că numărul de bugetari a scăzut la 1,27 milioane persoane.
   
Conform aceluiaşi document, pentru anul viitor, cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat au fost stabilite luându-se în calcul "creşteri salariale acordate în două tranşe", astfel încât în 2012 să fie recuperată integral diminuarea salarială din 2010.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close