Antena 3 CNN Economic Biz News Alimentele s-ar putea scumpi cu încă 8%

Alimentele s-ar putea scumpi cu încă 8%

Alimentele s-ar putea scumpi cu încă 8%
06 Iul 2010   •   12:13

Preţul alimentelor ar putea creşte cu încă 7-8%, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. Sute de hectare de culturi au fost compromise şi statul nu mai acordă despăgubiri în cazul dezastrelor naturale. Reprezentanţii patronatelor din industria alimentară se aşteaptă ca primele creşteri de preţuri să se resimtă în câteva săptămâni.

România se confruntă cu o adevărată catastrofă, în multe din zonele afectate de inundaţii, spun reprezentanţii patronatelor din industria alimentară.

"În următoarele săptâmâni vom asista la o scumpire a produselor agricole cu până la 8% din cauza faptului că sute de hectare cu diferite culturi au fost compromise. La această catastrofă naturală se adaugă lipsa subvenţiilor pentru acest an, dar şi faptul că agricultorii ale căror culturi au fost afectate de ploi nu vor primi nicio despăgubire", spune Niculae Ştefan, preşedintele AGROSTAR, citat de Mediafax.

Acesta este de părere că şi producţiile de anul viitor vor fi afectate, pentru că agricultorii nu vor avea bani când va veni vremea campaniei din toamnă.

Preşedintele patronatului din industria alimentară Romalimenta, Sorin Minea este mai optimist şi crede că scumpirile vor intra în vigoare abia peste câteva luni.

Reprezentanţii patronatelor din industria alimentară spun că în aceste condiţii este exclus ca agricultura să contribuie la relansarea economică a României în perioada următoare.

Antena 3

Foto: Intact Images

×
Subiecte în articol: alimente scumpiri culturi ploi
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close