Antena 3 CNN Economic Biz News Banca Mondială cere măsuri contra protecţionismului

Banca Mondială cere măsuri contra protecţionismului

Banca Mondială cere măsuri contra protecţionismului
Sursa foto: protectionism comercial
18 Mar 2009   •   10:42

Banca Mondială a cerut grupului celor 20 de state cel mai dezvoltate să întărească poziţia lor contra protecţionismului şi să cadă de acord să raporteze orice subvenţie sau măsură ce restricţionează comerţul la OMC la fiecare trei luni.

Preşedintele băncii, Robert Zoellick, aprecia că ?izolaţionismul economic poate duce la o spirală negativă a evenimentelor ca cele din anii 30, ce a agravat situaţia şi mai mult, mult mai mult?.

Liderii G20 au stabilit în noiembrie la Washington, pe fondul crizei financiare globale, că nu vor impune noi măsuri de restricţionare a comerţului timp de 12 luni. Cu toate acestea, de atunci, 17 membri şi alte state au implementate nu mai puţin de 47 de măsuri ce restricţionează schimburile comerciale, a calculat Banca.

Taxele crescute reprezintă o treime din aceste noi măsuri şi includ creşterea taxei vamale pentru maşinile second hand în Rusia sau tarifele impuse de Ecuador la nu mai puţin de 600 de produse.

?Subvenţiile propuse de industria auto au proliferat şi totalizează 48 miliarde de dolari la nivel mondial, marea parte- 42,7 miliarde în ţările cu venit mare?, arăta Banca,
Aici sunt incluse subvenţiile directe de 17,4 miliarde dolari ale SUA pentru cei trei mari producători şi măsuri similare adoptate de Canada, Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Argentina, Brazilia, Suedia şi Italia.

La următorul summit G20, la Londra în aprilie, statele ar trebui să se angajaze să ofere trimestrial OMC rapoarte despre noile restricţii comerciale şi subvenţiile industriale sau agricole, a cerut Banca.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: summit G20
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close