Antena 3 CNN Economic Biz News Banca Naţională a României a majorat ţinta de inflaţie la 3,6%

Banca Naţională a României a majorat ţinta de inflaţie la 3,6%

Banca Naţională a României a majorat ţinta de inflaţie la 3,6%
07 Feb 2011   •   12:30

Viaţa românilor se va scumpi anul acesta chiar mai mult decât se estima. BNR a majorat ţinta de inflaţie de la de la 3,4% la 3,6% şi estimează pentru sfârşitul anului 2012 o rată anuală de 3,2%.

Altfel, inflaţia a evoluat în trimestrul IV din 2010 conform aşteptărilor şi s-a situat peste intervalul de variaţie ţintit de Banca Centrală. Conform guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, cauzele care au dus la valoarea inflaţiei din anul trecut sunt majorarea preţurilor, majorarea TVA, creşterea preţurilor la carburanţi sau a energiei termice.

 


Guvernatorul BNR spune că majorarea preţurilor la carburanţi nu poate fi pusă pe seama cursului de schimb valutar. El mai susţine şi că în România nu vor exista majorări de preţuri de 30%, din cauză că cei care ar încerca asemenea scumpiri ar fi înlăturaţi de pe piaţă de concurenţii din Uniunea Europeană.

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close