Antena 3 CNN Economic Biz News Boc are o nouă întâlnire cu Franks. Mai mulţi miniştri, chemaţi la Finanţe pentru discuţiile cu FMI

Boc are o nouă întâlnire cu Franks. Mai mulţi miniştri, chemaţi la Finanţe pentru discuţiile cu FMI

Boc are o nouă întâlnire cu Franks. Mai mulţi miniştri, chemaţi la Finanţe pentru discuţiile cu FMI
Sursa foto: Foto: INTACT Images
29 Oct 2010   •   14:42

Mai mulţi miniştri au fost chemaţi vineri după-amiază la ministerul Finanţelor pentru a discuta cu membrii FMI pe tema bugetului pe 2011. Vineri seară, premierul Emil Boc va avea o nouă discuţie informală cu membrii misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), înainte de încheierea negocierilor cu instituţia financiară, au declarat ministeriale, citate de Mediafax.  Şi preşedintele Traian Băsescu se va întâlni cu delegaţia FMI, sâmbătă la ora 10:00.


În discuţia de joi seara, FMI a avertizat Guvernul că va depăşi ţinta de deficit stabilită pentru anul viitor dacă va introduce pachetul de măsuri ce vizează scăderea cotei unice, a CAS şi majorarea salariului minim peste 700 lei şi a cerut un program clar de priorităţi pentru investiţii, în special în transport şi sănătate, au declarat surse participante la discuţii, citate de Mediafax.
   
"Fondul Monetar Internaţional a atenţionat că ţinta de deficit bugetar pentru 2011 va fi depăşită dacă este introdus pachetul de măsuri propus de coaliţie, deşi membrii Guvernului au insistat că această depăşire va fi estompată prin creşterea economică ce ar rezulta din relaxarea fiscalităţii. FMI a cerut în acelaşi timp un program clar de priorităţi în ceea ce priveşte investiţiile, în principal în transporturi şi sănătate", au arătat sursele.
   
Sursele au arătat că discuţiile dintre autorităţile române şi FMI vor continua în zilele următoare la nivel de experţi, fiind posibilă o nouă întâlnire a coaliţiei cu membrii misiunii Fondului.
   
Liderii coaliţiei au propus FMI, la începutul acestei săptămâni, alături de scăderea contribuţiilor sociale de la 44% la 41% şi reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 12%, şi creşterea salariului minim de la 600 la 700 de lei.
   
Fondul Monetar Internaţional a transmis Guvernului însă că nu poate accepta pentru anul viitor o majorare a salariului minim pe economie mai mare de 650 lei, sub nivelul de minim 700 lei avansat în discuţii de reprezentanţii Executivului.
   
O misiune a FMI este prezentă începând din 20 octombrie, la Bucureşti, pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri. Vizita delegaţiei FMI se va încheia pe 1 noiembrie.

×
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close