Antena 3 CNN Economic Biz News Boc: Sunt bani de pensii în 2011. Anul acesta, CAS de 5,5% se plăteşte de către stat

Boc: Sunt bani de pensii în 2011. Anul acesta, CAS de 5,5% se plăteşte de către stat

Boc: Sunt bani de pensii în 2011. Anul acesta, CAS de 5,5% se plăteşte de către stat
Sursa foto: Foto: INTACT Images
03 Aug 2011   •   21:33

Premierul Emil Boc a declarat miercuri seară, după şedinţa de Guvern, că datele Guvernului confirmă creşterea economică de 1,5% pentru 2011. În plus, premierul a declarat că prin rectificarea bugetară s-au alocat resursele necesare pentru plata pensiilor, până la sfârşitul anului.

„În privinţa rectificării de buget, pornim de la premisa că datele pe care le avem în acest moment confirmă creşterea economică de 1,5% pentru anul 2011. De asemenea, analiza rezultatelor bugetare a primelor şase luni arată faptul că execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat, după primele şase luni, cu un deficit de 11, 3 miliarde lei, respectiv 2,07% din PIB, sub limita ţintei de deficit, în sumă de 12,6  miliarde lei, asumată cu organismele financiare internaţionale“, a declarat primul ministru Boc.

Şeful Guvernului a precizat că au fost suplimentate sumele pentru plata CAS la Ministerul Apărării şi la Interne, adăugând că anul acesta CAS de 5,5% se plăteşte de către stat.

Boc a precizat că, în contextul rectificării bugetare, s-au asigurat resursele necesare pentru continuarea lucrărilor de infrastructură - 300 milioane lei la Ministerul Transporturilor, apoximativ 300 milioane lei la Ministerul Dezvoltării - resurse de investiţii la Ministerul Mediului şi asigurarea unor resurse financiare pentru compensarea unor datorii ale companiilor de stat, în special, de la Ministerul Transporturilor astfel încât să poată fi rezolvate problemele istorice ale acestor companii.

De asemenea, premierul a mai spus că, prin rectificarea bugetară, s-au asigurat resursele necesare plăţii „drepturilor cuvenite pensiilor“.

„Am alocat prin rectificare de buget la bugetul asigurărilor sociale 74 milioane lei, după ce s-au făcut compensările între diversele fonduri, pentru plata pensiilor până la sfârşitul anului astfel încât să fie asigurată susţinerea financiară la bugetul de pensii. Astfel, toate pensiile vor fi plătite fără nici o problemă în lunile care urmează potrivit bugetului rectificat“, a declarat Boc.

Primul ministru a adăugat că a fost suplimentat pentru câteva ministere sumele necesare pentru plata CAS-urilor, fiind vorba în special de ministerele Apărării şi Internelor.

Boc a precizat că în cazul angajaţilor din cadrul acestor ministere, anul acesta, atât contribuţia angajatului, cât şi cea a angajatului va fi suportată de către stat pentru a nu fi diminuată solda.

Astfel, la cheltuilei de personal, au fost suplimentate bugetele Ministerului Afacerilor Externe - 1,3 milioane lei, Ministerului Justiţiei - 10 milioane lei, Ministerului Apărării Naţionale - 227 milioane lei, Ministerului Administraţiei şi Internelor - 344 milioane lei, din care 95 milioane lei sunt pentru recensământul populaţiei, 38, 5 milioane lei pentru SRI, 5 milioane lei pentru SIE, 3 milioane lei pentru SPP, 6,4 milioane lei pentru STS.

Premierul Emil Boc a ţinut să puncteze că nu este vorba de majorări salariale, ci numai de suplimentarea bugetelor ministerelor de mai sus pentru plata CAS de către stat până finalul anului 2011 pentru a evita micşorarea soldei sau a salariului.

 

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close