Antena 3 CNN Economic Biz News Bugetul de criză creşte preţul ţigărilor cu 50%

Bugetul de criză creşte preţul ţigărilor cu 50%

Bugetul de criză creşte preţul ţigărilor cu 50%
Sursa foto: tigara
30 Ian 2009   •   10:10

Guvernul vrea să mărească în avans accizele la tutun pentru a face rost de bani la bugetul măcinat de criză. Accizele la tutun şi alcool ar urma să fie majorate de Guvern, în perioada următoare, la nivelul la care, conform calendarului convenit de România cu Comisia Europeană, trebuiau ridicate până în 2010. ?Avem în vedere devansarea termenului de majorare a accizelor la tutun şi alcool?, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea. Astfel, dacă acciza pentru tutun ar creşte anul acesta până la nivelul la care trebuie să ajungă în 2010, ţigările s-ar scumpi cu 50%, declară Gilda Lazăr, director corporate affairs la Japan Tobacco International (JTI) România, citată de Evenimentul Zilei.
Aceasta consideră că, în acest caz, 30% din piaţă va fi acoperită de contrabandă, iar bugetul ar pierde 700 de milioane de euro. Pentru 2009, JTI estimează preţuri cu 30% mai mari din cauza creşterii accizei.
Acciza se situează acum la nivelul a 50 de euro pe mia de ţigarete, valoare ce trebuia atinsă abia la jumătatea acestui an. Potrivit Codului fiscal, acciza urmează să crească la 1 iulie cu circa 25%, de la 50 la 61,2 euro pe mia de ţigarete. Iar pentru anul viitor, Codul fiscal prevede o acciză totală cu 10 euro mai mare decât cea negociată de România şi restul noilor state membre (74 în loc de 64 de euro pe mie).
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: bugetul de stat
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close