Antena 3 CNN Economic Biz News Bulgaria iese din criză la sfârşitul verii

Bulgaria iese din criză la sfârşitul verii

Bulgaria iese din criză la sfârşitul verii
17 Iun 2010   •   18:42

Vecinii noştri din Bulgaria vor ieşi din criză peste câteva luni. Ministrul finanţelor de la Sofia spune că situaţia va reveni la normal la sfârşitul verii. Unul dintre semnele evidente ale revenirii economiei este creşterea exporturilor.

 

Autorităţile au anunţat că, în primele luni ale anului, Bulgaria a înregistrat o creştere cu 36% a exporturilor. În contextul măsurilor de austeritate din ţara noastră, ministrul bulgar al finanţelor le-a dat asigurări oamenilor că guvernul nu are de gînd să modifice taxele şi nici pensiile.

 

Executivul român a decis, totuşi, diminuarea salariilor din sectorul bugetar cu 25% şi scăderea pensiilor cu 15 procente. Măsurile urmează să intre în vigoare odată cu apariţia legii în Monitorul Oficial.

Antena3.ro

 

×
Subiecte în articol: Bulgaria
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close