Antena 3 CNN Economic Biz News Business A reușit să creeze unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe Coasta de Azur. Care este povestea unui fiu de lăutar român

A reușit să creeze unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe Coasta de Azur. Care este povestea unui fiu de lăutar român

A reușit să creeze unul dintre cele mai luxoase hoteluri de pe Coasta de Azur. Care este povestea unui fiu de lăutar român
Sursa foto: Foto: Facebook/ Hôtel Negresco Nice
18 Mai 2017   •   10:31

Istoria hotelului Negresco este datorată succesului unui român, fiu de lăutar ţigan, pe Coasta de Azur. Hotelul de află pe Promenade des Anglais în Nisa, ce a fost construit în 1912 şi inaugurat în 1913. Astăzi este considerat unul dintre hotelurile de referinţă de pe Coasta de Azur.
Potrivit Businessmagazin.ro, hotelul a primit a cincea stea în august 2009.

Henri Negresco a părăsit Bucureştiul la 15 ani, îndreptându-se spre Paris. De acolo ajunge pe Riviera Franceză, unde începe să lucreze la un restaurant. A urcat în ierarhii şi a devenit directorul restaurantului Helder, apoi directorul Casino Municipal de Nice şi al restaurantului Casino d'Enghien-les-Bains.

La deschidere, hotelul a atras o clientelă cât se poate de selectă: industriaşii americani Vanderbilt şi Singer, regina Amelie a Portugaliei sau membri ai familiei Romanov.

În timpul primului război mondial hotelul a devenit spital, iar Henry Negresco devine cavaler al Legiunii de Onoare. Dar la finele războiului Henry Negresco îşi pierde averea şi moare la Paris în 1920.

O firmă belgiană a cumpărat hotelul, care cade încet-încet în uitare. Este preluat de Jean-Baptiste Mesnage, iar fiica acestuia, Jeanne Augier, soţia avocatului şi omului politic Paul Augier se va ocupa de repunerea hotelului pe linia de plutire: tablouri, statui şi multe alte opere de artă fac din Negresco un hotel - muzeu.

×
Subiecte în articol: poveste fiu hoteluri istorie succes
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close