Antena 3 CNN Economic Biz News Business Aproape 60% dintre antreprenorii din România vor ca afacerea să rămână în familie

Aproape 60% dintre antreprenorii din România vor ca afacerea să rămână în familie

 Protejarea afacerii și generarea de dividende pentru membrii familiei sunt motivele pentru care antreprenorii români doresc ca afacerile să rămână în familie.

Aproape 60% dintre antreprenorii din România vor ca afacerea să rămână în familie
Sursa foto: pexels.com
de Alexandra Axinia    |    15 Mai 2023   •   10:52

58% dintre afacerile de familie din România își doresc ca business-ul să rămână în familie pe termen lung. Mai mult, doar 63% dintre afacerile de familie în România au planuri pentru viitorul afacerilor, precum convenții între acționari (39%), politici privind dividendele (39%), proceduri de urgență și situații neprevăzute (15%) sau testament (12%). Comparativ, 69% dintre afacerile de familie din ECE și 81% la nivel global au astfel de aranjamente, potrivit unui sondaj PwC Global Family Business Survey.

Printre obiectivele pe termen lung ale proprietarilor de afaceri de familie din România se regăsește protejarea afacerii ca cel mai important activ al familiei (87%) și generarea de dividende pentru membrii familiei (84%).

"În România ecosistemul afacerilor de familie este încă tânăr, 90% din aceste companii fiind la prima generație și doar 9% la a doua generație, comparativ cu alte state din Europa Centrală și de Est sau de la nivel global unde există companii care au ajuns la a treia sau a patra generație.

Citește și: Bani de la stat pentru deschiderea unei afaceri. Cine sunt românii care pot beneficia de 100.000 de euro

Planificarea succesiunii este o modalitate de a pune baze solide pentru viitor, de a identifica noi modalități de dezvoltare și de creștere a afacerii. De exemplu, implicarea membrilor de familie din generația următoare, care au cunoștințe digitale sau de sustenabilitate, ar putea duce la transformarea afacerilor atât de necesară pentru a supraviețui în viitor", a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Încredea în membrii familiei primează în afacerea românilor

 Un alt motiv pentru care proprietarii de afaceri doresc ca acțiunile să rămână în familie ține de încredere. Membrii familiei tind să fie mai deschiși cu persoane care provin din aceeași familie cu aceștia. Afacerile de familie se bazează în special pe creșterea loialității clienților și introducerea de noi produse și servicii. Principalele grupuri prioritare sunt clienții și acționarii, urmați de angajați.

"O succesiune fără probleme, gândită până la cel mai mic detaliu, este o garanție că viitorul familiei și al companiei este și va fi stabil. Procesul nu se concentrează doar pe simpla transmitere a proprietății către următoarea generație sau pe asigurarea averii prin stabilirea unei structuri juridice adecvate, ci acoperă stabilirea unor reguli de comunicare, instituirea unei guvernante familiale adecvate și transmiterea cunoștințelor, a experienței și a valorilor către generația tânără.

Pe de altă parte decizia de a vinde afacerea poate fi luată atunci când aceasta trebuie să treacă la alt nivel de dezvoltare, iar proprietarii nu au posibilitatea de a finanța investițiile necesare sau au nevoie de un partener strategic în acest scop", a spus George Ureche, Director PwC România.

Conform Mediafax, majoritatea afacerilor de familie din România (82%) și-au crescut vânzările în ultimul an financiar, nivel în creștere de la 55% în 2021, an încă afectat de pandemie, nivel similar cu cel înregistrat în ECE (83%) și peste procentul de 71% înregistrat la nivel global.

În cadrul sondajului au fost intervievate 2.043 de interviuri cu afaceri de familie din 82 de țări la nivel mondial, printre care și România. Scopul sondajului este de a înțelege ceea ce gândesc reprezentanții afacerilor de familie cu privire la problemele actuale.

×
Subiecte în articol: antreprenori afacere familie
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close