Antena 3 CNN Economic Biz News Business BNR: România nu are nevoie de un împrumut de la FMI şi nu există probleme de finanţare

BNR: România nu are nevoie de un împrumut de la FMI şi nu există probleme de finanţare

BNR: România nu are nevoie de un împrumut de la FMI şi nu există probleme de finanţare
28 Oct 2008   •   18:33

Potrivit calculelor Băncii Naţionale, România nu are nevoie de un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), nici nu există probleme de finanţare, a declarat, marţi, viceguvernatorul băncii centrale Cristian Popa. Tot marţi, FMI a anunţat că nu a purtat discuţii cu România privind acordarea unui sprijin financiar, deşi păstrează un dialog strâns cu oficialii de la Bucureşti în legătură cu eventualele probleme economice.
FMI neagă, astfel, informaţia apărută în The Economist cum că România ar purta discuţii cu instituţia pentru a obţine un ajutor financiar.
Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's a redus, luni, ratingul României pentru împrumuturi în monedă străină pe termen lung la "BB+", de la "BBB-", şi calificativul pentru creditele pe termen scurt la "B", de la "A-", ambele cu perspectivă "Negativă", ca urmare a riscurilor determinate de necesarul ridicat de finanţare de pe pieţele internaţionale de credit.
Conform analiştilor, România va fi obligată să ducă o politică fiscală şi salarială mai strictă şi să adopte măsuri de susţinere a mediului de afaceri, pentru a atrage în continuare investiţii străine.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: BNR FMI ajutor financiar
Parteneri
Incendiu puternic la locomotiva unui tren cu zeci de călători, în gara Hodoni din Timiș
x close