Antena 3 CNN Economic Biz News Business Bursa de la New York a deschis în creştere. Bursa de la Bucureşti s-a redresat

Bursa de la New York a deschis în creştere. Bursa de la Bucureşti s-a redresat

Bursa de la New York a deschis în creştere. Bursa de la Bucureşti s-a redresat
30 Sep 2008   •   18:16

Bursa de la New York a deschis în creştere, după căderea istorică de ieri, provocată de respingerea în Congres a planului de susţinere financiară iniţiat de adiministraţia prezidenţială.
Indicele Dow Jones, alcătuit din principalele companii industriale americane, a crescut cu 1,69%, iar Nasdaq, care cuprinde principalele companii din sectorul high-tech, a crescut cu 2,61%.
Decizia Congresului american de a respinge planul propus de Casa Albă a avut un efect similar asupra burselor din întreaga lume. Principalii indici au căzut spectaculos, iar apoi au recuperat parţial pierderile.
Şi Bursa de valori de la Bucureşti a înregistrat o creştere, după ce a început ziua pe minus. BVB a început ziua în scădere, coborând 6 procente, apoi a început să urce, treaptă cu treaptă, până la mai puţin de 3%. A închis pe minus cu un indice de -2,74%, totuşi în creştere faţă de ziua de luni. Bursa de la Bucureşti a reactionat în ton cu cele europene. La Londra şi Paris bursele au închis pe verde.
Şi leul a resimţit din plin lovitura venită de peste Ocean. A pierdut cinci bani la deschidere, apoi BNR a anunţat un 3,7336 lei pentru euro. Dacă pe piaţa interbancară s-a oprit în jurul valorii de 3,75 lei, euro s-a vândut la casele de schimb şi cu 3,79 lei.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: New York BVB
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close