Antena 3 CNN Economic Biz News Business Bursele europene au închis în scădere, după ce bursa americană a deschis pe roşu

Bursele europene au închis în scădere, după ce bursa americană a deschis pe roşu

Bursele europene au închis în scădere, după ce bursa americană a deschis pe roşu
09 Oct 2008   •   21:34

După ce au deschis în creştere, bursele europene au închis pe roşu şedinţa de joi. Motivul a fost că bursa de la New York a deschis în scădere. Singurele care au rezistat declinului au fost bursele moscovite care s-au apreciat puternic. Şi Bursa de la Bucureşti a închis pe minus, în timp ce bursele de la Paris, Londra şi Frankfurt au scăzut cu 1,55%, 1,21% şi respectiv 2,53%.
La o zi după suspendarea tranzacţiilor, acţiunile la Bursa de Valori Bucureşti au fost din nou în scădere. Deprecierile cele mai accentuate au fost înregistrate de societăţile de investiţii SIF, care au scăzut peste 11 procente.
Şedinţa de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti s-a deschis cu fluctuaţii mari. Iniţial pe verde câteva procente, acţiunile s-au prăbuşit dramatic după cinci minute, pentru a reveni pe creştere o jumătate de oră mai târziu.
Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti a încercat să liniştească spiritele şi a atras atenţia că piaţa de capital este una volatilă. Potrivit lui Stere Farmache, indicele BET s-a înscris în evoluţia indicilor europeni şi mai ales regionali. Deşi scăderile au fost importante, nu s-a pus problema unei noi suspendări a activităţii.
Bursa de la Bucureşti a recuperat pierderile înregistrate cu o zi în urmă, când tranzacţiile au fost suspendate.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: bursa de valori Londra paris Frankfurt
Parteneri
Răsturnare de situaţie în ultimul sondaj CURS pentru PMB
x close